În Ucraina au avut loc, duminică, alegeri pentru un nou Parlament. Sondajele realizate în ultima vreme indicau partidul lui Viktor Ianukovici, un apropiat al Moscovei, drept câştigător cu 33 la sută din intenţiile de vot. Însă exit-poll-urile din seara alegerilor au arătat o mare surpriză. Partidul fostului prim-ministru, Iulia Timoşenko, demisă de Victor Iuşcenko în urmă cu un an din cauza acuzaţiilor de corupţie, se situează pe locul doi, înaintea partidului "Ucraina Noastră", condus de Iuşcenko. Rezultatele sondajelor la ieşirea de la vot au confirmat reuşita Partidului Regiunilor, condus de Viktor Ianukovici cu 33,3 la sută din sufragii, urmat fiind de Blocul Iulia Timoşenko cu 22,7 la sută şi de Partidul Ucraina Noastră, formaţiune care îl susţine pe actualul preşedinte ucrainean, cu doar 13,5 la sută din voturi. Dacă câştigarea alegerilor de către gruparea lui Ianukovici era aşteptată de majoritatea analiştilor, cu totul neaşteptată este situarea pe poziţia a doua a partidului fostului premier, Iulia Timosenko. Un interesant şi complicat joc al negocierilor se va naşte acum, ţinând cont de faptul că noul partid majoritar are o orientare pro-Rusia, în timp ce restul partidelor importante sunt de acord cu politica din ultima vreme a "Revoluţiei portocalii", îndreptată spre vest. Însă Ianukovici, fiind agreat de Kremlin, s-a arătat puţin interesat de intenţiile occidentale ale restului de partide parlamentare. În orice caz, "Revoluţia portocalie", care s-a făcut auzită în toată Europa şi de la care se aşteptau atât de multe, este acum la un pas de la a se stinge definitiv. În joc este soarta unui popor de peste 45 de milioane de oameni care până acum, în afară de apropierea de vest, nu au văzut o îmbunătăţire a situaţiei lor. Anul trecut Ucraina a avut o creştere economică de doar 2,6 la sută şi un număr foarte mic de investiţii străine, în mare parte din cau