Liderul sindicaliştilor de pe platforma Tractorul SA, Gheorghe Apostu, mizează pe aproximativ 2.000 de angajaţi care să picheteze astăzi Prefectura Braşov, începând cu orele 15.00. „Voi avea o întâlnire cu muncitorii dimineaţă şi vom decide cât timp ne vom întinde cu mişcările de protest, pentru că oamenii mai trebuie să şi lucreze”, a spus ieri Apostu. Tractoriştii au obţinut aprobări de la Primăria Braşov pentru a picheta clădirea Prefecturii pentru o perioadă de două săptămâni. Alături de tractorişti, la proteste ar putea participa şi membrii celorlalte sindicate afiliate BNS, cum ar fi cei de la Rulmentul, Hidromecanica, IAR, Carfil, de la Teatrul Sică Alexandrescu sau Biblioteca Judeţeană.
Nemulţumirile sindicaliştilor sunt legate de neprimirea salariilor, lucru care ar fi trebuit să se întâmple la sfârşitul săptămânii trecute. Conducerea societăţii susţine că nu a putut acorda aceşti bani deoarece Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a refuzat să ramburseze uzinei braşovene TVA în valoare de 51 de miliarde de lei vechi pentru exporturile realizate în perioada decembrie 2005 – februarie 2006.
Doi parlamentari
nu au semnat
La sfârşitul săptămânii trecute, Prefectura Braşov şi conducerea uzinei Tractorul SA au realizat un proiect de Ordonanţă de Urgenţă care să amendeze Codul fiscal, astfel încât uzina braşoveană să îşi poată recupera TVA-ul pentru cele 800 de tractoare livrate la export în ultimele trei luni încheiate. Parlamentarii braşoveni au fost invitaţi să semneze susţinerea acestui proiect de ordonanţă, doi dintre aleşii Braşovului nefiind găsiţi pentru a semna susţinerea ideii legislative – respectiv senatorul Ivan Cismaru şi deputatul Titus Corlăţeanu.
În orice caz, se pare că proiectul de ordonanţă va ajunge miercuri pe masa Executivului. „Practic noi cerem să fie o derogare de la articolul 113 al Codului fi