Pugilistul român şi-a apărat cu succes titlul de campion al continentului american la categoria supermijlocie, versiunea WBC, în urma victoriei la puncte obţinută în faţa sud-africanului Andre Pugilistul român şi-a apărat cu succes titlul de campion al continentului american la categoria supermijlocie, versiunea WBC, în urma victoriei la puncte obţinută în faţa sud-africanului Andre Thysse.
Pentru prima oară în carieră, Lucian Bute nu şi-a mai trimis adversarul la podea, mulţumindu-se cu o victorie la puncte, după 15 succese prin KO. Thysse, care a împlinit 37 de ani chiar în ziua meciului, recunoscut drept un bun încasator, a reuşit să reziste tuturor loviturilor la care a fost supus. În faţa a 7.621 de spectatori, care au umplut arena Centre Bell din Montreal, românul a condus ostilităţile în ring, toţi cei trei arbitri-judecători acordându-i victoria la diferenţe clare: 120-109, 120-108, 120-107.
Bute nu s-a arătat deloc dezamăgit de faptul că nu a reuşit să pună mai repede capăt disputei, mai ales că se aştepta la acest lucru. "Sunt foarte mulţumit de evoluţia mea. Pentru mine contează numai să câştig. A fost o experienţă frumoasă, a trebuit să fiu atent pe tot parcursul celor 12 runde pentru că adversarul era pregătit să răspundă loviturilor mele. Este foarte rezistent. Cred că această experienţă mă va ajuta să ajung campion mondial într-o zi", a declarat Lucian după meci. La rândul său, sud-africanul a spus: "Bute este un pugilist special. Mi-a dat lovituri dure, dar eu sunt un bun încasator. Cred că poate ajunge departe, dacă se va pregăti bine".
Antrenorul lui Lucian, Stephane Larouche, a anunţat că următorul obiectiv al elevului său este o luptă cu un boxer dintre primii cinci în lume. Acesta ar putea fi danezul Rudi Markussen, căruia clubul Interbox i-a făcut o ofertă de 50.000 de dolari, pentru a accepta să-l întâlnească pe Bute pe 2 iuni