Francezul Philippe Troussier, antrenorul nationalei de fotbal a Marocului, a renuntat la catolicism in favoarea islamismului. Monsieur Philippe a devenit Omar si nimeni nu i-a bagat gatul in streang: cam asa arata o lume civilizata. Un crestin in minus nu inseamna un tradator in plus.
Abdul Rahman, un afgan de 41 de ani, a fost condamnat la moarte de fundamentalistii islamici pentru vina de a fi trecut la crestinism. Guvernele catorva mari puteri mondiale fac presiuni pentru ca barbatul sa fie, totusi, gratiat. In mod normal, George W. Bush sau Tony Blair n-ar avea ce sa caute in justitia unui stat suveran.
Numai de normalitate nu poate fi insa vorba intr-o tara, Afganistan, care-si condamna la moarte un cetatean pe motiv ca acesta a optat pentru o anumita religie. Asta nu mai e credinta, e dementa!
Si mai bolnava este argumentatia folosita pentru barbarie: nu putem accepta asa ceva. Sau, apeland la curajul modului impersonal: nu se poate accepta asa ceva. Altfel spus, Allah nu poate ierta unui muritor renuntarea la islamism, in schimb e tare fericit cand vede gatlejuri taiate. Asa e cand in numele lui Allah, sau al lui Krishna, sau al lui Iehova, vorbesc rataciti fara niciun Dumnezeu!
Acest "nu putem accepta asa ceva" nu este insa proprietatea absoluta a celor ce ucid in numele religiei. Il regasim si la tembelii ce sparg capete, devasteaza benzinarii ori incendiaza stadioane.
Cativa decerebrati din galeria Craiovei au bagat spaima pe stadioanele Diviziei B, pentru ca - atentie mare! - au fost sfidati: un tanar din Motru era imbracat in culorile altei echipe decat U Craiova, la Caracal a fost pusa o melodie ce semana cu imnul unei formatii bucurestene... Si atunci, fireste, nu putem accepta asa ceva. Sau, la curajoasa forma impersonala, nu se poate accepta asa ceva.
Urcand la Divizia A, ajungem l
