Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eclipsa de Soare, vizibilă parţial şi în România

Publicat in Adevarul, marți 28 martie 2006 ·

Vânătorii de eclipseSe pare că şi în ţara noastră a început să prindă contur ideea de "vânători de eclipse". Special pentru această ocazie, Asociaţia Astronomică Română Meteori a

Vânătorii de eclipse

Se pare că şi în ţara noastră a început să prindă contur ideea de "vânători de eclipse". Special pentru această ocazie, Asociaţia Astronomică Română Meteori a organizat expediţia "Anatolian Eclipse 2006", la care participă cercetători români şi străini, dar şi simpli doritori de a vedea acest spectacol astronomic. Asociaţia Astronomică Urania a ales tot Anatolia pentru observarea eclipsei.

Pericol de orbire

"În cazul în care eclipsa este urmărită cu ochiul liber, există pericolul de arsuri în cea mai importantă zonă a ochiului: macula retiniană. Gradul arsurii este determinat de cât de mult este expus ochiul şi de faza în care se află eclipsa. Recomandarea este ca acest fenomen să nu fie urmărit decât cu ochelari speciali de protecţie. Ochelarii de soare nu ajută! Arsurile care pot fi provocate sunt ireversibile. Pacientul se ţine sub control, dar nu se ştie ce se poate întâmpla. Există chiar şi pericolul orbirii", spune Cristina Stan, medic oftalmolog. Dacă la eclipsa totală de Soare din anul 1999 ochelarii speciali se găseau la orice chioşc de ziare, acum aceştia nu se mai găsesc decât în sertarele celor care i-au păstrat de atunci.

Eclipsa, prin CD

Remus Boată, asistent de cercetare în cadrul Observatorului Astronomic de la Timişoara, spune că eclipsa poate fi urmărită fără probleme printr-o sticlă de sudură sau chiar printr-un CD, care reflectă foarte bine radiaţia.

El spune însă că sticla afumată sau cioburile colorate - metodele tradiţionale prin care se credea că ochii pot fi protejaţi în timpul eclipsei - nu ajută deloc. Specialistul spune că, în cazul în care observarea se face printr-un ins

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 6 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 4 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 4 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 7 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 13 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 7 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 12 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 8 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum 6 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 7 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-0°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°