Anul trecut, intr-o smiorcaita zi de toamna, animat de ideea unui reportaj, daca nu de senzatie, cel putin publicabil, am tintit catre comuna Lunca. Localitate de unde, idiot sa fii si tot te intorci cu un material doldora de semnificatii. De ani buni Lunca este un izvor nesecat de inspiratie reportericeasca.
Mereu si mereu gasesti oameni noi, fapte noi pe care nu te lasa condeiul sa le treci cu vederea. Asa l-am intilnit pe Gavril Luca, din satul Stroiesti, prelucrator prin aschiere ca meserie si artist plastic in timpul lui liber aflat din belsug la dispozitie, de cind a iesit la pensie.
Rezemata de marginea unui drum ce duce direct in piriul Sitna, casa lui Gavril Luca a fost in ultima vreme punctul de atractie al stroiestenilor, dar si al celor care poposesc intimplator prin aceasta localitate. Casa parea deja un element inutil in comparatie cu ce avea el prin imprejurimile casei.
O expozitie de sculptura in aer liber, cuprinzind busturile celor mai reprezentative personalitati botosanene. Visul de aur al lui Gavril Luca a fost sa ajunga prin asta la emisiunea "Garantat 100% ", pe care o urmareste cu placere, dar pina acum nimeni nu s-a repezit sa-l contacteze din acest punct de vedere.
Iar de acum incolo nici atit, ca operele sale de arta au cazut din cauza intemperiiilor de peste iarna.
Salubritate de amorul artei
Dar sa reluam povestea evolutiei artistice a sculptorului din Stroiesti. L-am cunoscut intimplator cu ajutorul viceprimarului de Lunca. Viceprimarul Ilie Novotnii Popescu, roman de-al nostru din Cehia, spunea despre consateanul sau ca are o contributie esentiala in salubrizarea localitatii.
"Toate gunoaiele, toate tinichelele si hainele rupte aruncate prin santuri le aduna la el acasa si face