Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Procesele răpirii ziariştilor avansează cu viteza melcului

Publicat in Adevarul, marți 28 martie 2006 ·

Acum un an, pe vremea asta, cei trei ziarişti români şi călăuza lor, Mohammad Munaf, erau răpiţi din centrul Bagdadului, la 200 de metri de Ambasada României în Irak. De atunci şi până Acum un an, pe vremea asta, cei trei ziarişti români şi călăuza lor, Mohammad Munaf, erau răpiţi din centrul Bagdadului, la 200 de metri de Ambasada României în Irak. De atunci şi până acum, seria proceselor din România, care ar fi trebuit să elucideze misterul răpirii celor trei, este departe de final. Ovidiu Ohanesian este cel mai pesimist dintre ziarişti în privinţa faptului că vom afla vreodată întregul adevăr. La polul opus se află Marie-Jeanne Ion şi Sorin Mişcoci, care speră că instanţele de judecată le vor face dreptate şi-i vor depista pe toţi cei implicaţi.

Ohanesian: "Suntem papagali la procese" Startul proceselor legate de răpirea ziariştilor a fost dat pe 14 octombrie anul trecut, odată cu trimiterea în judecată a lui Omar Hayssam şi a lui Mohammad Munaf. Ziariştii s-au constituit părţi civile în proces, însă Ohanesian a fost "uitat" de pe lista celor citaţi. Au urmat apoi mai multe termene, însă niciunul nu s-a concretizat cu vreo hotărâre a instanţei. Justificarea pentru tergiversarea proceselor a fost absenţa lui Munaf, cauzată de refuzul Statelor Unite de a-l extrăda. Ovidiu Ohanesian are însă o altă părere despre apatia instanţelor: "De fiecare dată când am fost la proces, am fost luaţi drept papagali. Am fost la procese unde nu am înţeles nimic din ceea ce s-a petrecut în sală. Ministrul Monica Macovei este unul dintre cei care contribuie la ascunderea adevărului. Nu vrea ca Munaf să fie adus în ţară, iar dovadă în acest sens este un ordin semnat de ea, în decembrie 2005, prin care se opresc demersurile în privinţa extrădării".

Partea ascunsă a răpirii apare pe internet Mai multe site-uri de pe internet au postat în ultima vreme elemente catalog

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum 3 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum 2 ore
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 5 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 4 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 6 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 6 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum 3 ore
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

Marius Tucă Show începe luni, 17 februarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

NBC News: Cum impulsionează Elon Musk politica de extremă-dreapta din întreaga lume / Influenţa globală a miliardarului / Pe listă se află şi România

News.ro acum 3 ore
Miliardarul Elon Musk a încurajat mişcările politice, politicile şi administraţiile de dreapta în cel puţin 18 ţări, în cadrul unei campanii globale de reducere a imigraţiei şi de limitare a reglementării afacerilor, potrivit unei analize a activită

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
joi

-4°/-1°
Iasi
acum

-6°
lun.

-6°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
joi

-4°/-0°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
joi

-1°/2°
Cluj-Napoca
acum

-7°
lun.

-7°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/0°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°