Revenirea administratiei romanesti in Transilvania de Nord nu a insemnat finalul recunoasterii internationale a apartenentei acestui teritoriu la Romania. Si dupa 9 martie 1945 au mai existat tentative de rupere a teritoriului Transilvaniei. Cazul cel mai cunoscut este al Maramuresului, care s-a dorit a fi integrat Ucrainei Subcarpatice.Tensiuni la granita nord-vestica
Revenirea administratiei romanesti in Transilvania de Nord nu a insemnat finalul recunoasterii internationale a apartenentei acestui teritoriu la Romania. Si dupa 9 martie 1945 au mai existat tentative de rupere a teritoriului Transilvaniei. Cazul cel mai cunoscut este al Maramuresului, care s-a dorit a fi integrat Ucrainei Subcarpatice.
9 martie 1945 nu a insemnat sfarsitul problemelor Romaniei relative la frontierele sale. Unele state vecine au continuat sa deruleze o activitate diplomatica intensa, pentru a obtine macar o parte din teritoriul romanesc. Conferinta de Pace (iulie 1946 - februarie 1947) urma sa stabileasca granitele definitive in Europa. Cele mai multe revendicari au venit din partea Ungariei. Dar, s-au inregistrat incidente si in Maramures si in Banat.
INTERESE POLITICE. Jocurile politice si diplomatice in privinta Transilvaniei au continuat pana la semnarea Tratatelor de Pace, in anul 1947. Din "inamic" Uniunea Sovietica s-a transformat in "aparatorul" Romaniei, mai exact al guvernului Petru Groza. In cadrul tuturor conferintelor desfasurate pe parcursul Conferintei de Pace, reprezentantii URSS au sustinut solicitarile Romaniei privind frontiera de nord-vest.
Pe de alta parte, in Ungaria, in urma alegerilor generale din noiembrie 1945, Partidul Comunist a obtinut numai 17% din voturi, la guvernare venind Partidul Micilor Agrarieni. Pentru SUA si Marea Britanie, Ungaria reprezenta un stat democratic, care trebuia sustinut pentru a "lupta" contra influentei
