Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Rapidul a arătat că poate să şi înscrie"

Publicat in Adevarul, miercuri 29 martie 2006 ·

Fostul goalkeeper al reprezentativei României şi-a început cariera la Dinamo, dar a jucat şi pentru rivalele bucureştene Steaua şi Rapid, câte două sezoane pentru fiecare. Stelică crede că Fostul goalkeeper al reprezentativei României şi-a început cariera la Dinamo, dar a jucat şi pentru rivalele bucureştene Steaua şi Rapid, câte două sezoane pentru fiecare. Stelică crede că feroviarii au prima şansă să acceadă în semifinalele Cupei UEFA. - Cum vezi sfertul de finală din a doua competiţie europeană, dintre Steaua şi Rapid? - Este un meci inedit şi asta îl face cu atât mai atrăgător. Oricum, derby-urile dintre Steaua şi Rapid au fost mereu importante, iar faptul că cele două echipe se întâlnesc într-o cupă europeană, într-o fază superioară, îl face şi mai interesant. - Ai jucat la ambele echipe. Ce partide îţi mai aduci aminte? - Pe toate. Cât eram la Rapid, am jucat două meciuri cu Steaua, unul l-am pierdut. Atunci a ieşit cu scandal, eu fiind scos vinovat de tribune. La roş-albaştrii am jucat trei partide şi am învins de fiecare dată. - Crezi că vor fi incidente în tribune sau pe străzi? - Sper să nu fie, dar probleme între cele două galerii au existat mereu şi s-ar putea să apară. Cu toate că, la ce măsuri de securitate s-au luat, cred că fanii se vor purta bine. - Cu cine ţii? - Cu niciuna dintre echipe. În momentul de faţă, Rapidul este mai în formă. Steaua are de partea ei experienţa de anul trecut şi omogenitatea, dar, văzând ce se întâmplă în campionat, cred că giuleştenii au prima şansă. Ei au arătat că pot să şi înscrie.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șofer din Lugoj, mort după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Libertatea acum 4 ore
O maşină a fost lovită de un tren, vineri seară, în municipiul Lugoj, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medic, relatează News.ro.

Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale se încheie sâmbătă, la ora 7.00

News.ro acum 30 minute
Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale se încheie sâmbătă, la ora 7.00, competitorii electorali având obligaţia să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue propaganda electorală. Confom legii, campania electorală începe c

Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe britanici 86,5 milioane de euro, anunţă Guvernul

News.ro acum 8 ore
Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe contribuabilii britanici 72 de milioane de lire sterline (86,5 milioane de euro), potrivit datelor oficiale, relatează AFP. Britanicii antimonarhişti primesc apă la moară din cauza încoronării reg

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 12 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Marcel Ciolacu, întrebat dacă îşi dă demisia de la şefia PSD dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale: Categoric, da!

News.ro acum 9 ore
Candidartul social-democrat la Preşedinţie, Marcel Ciolacu, anunţă că, dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat dacă România este pregătită să aibă un preşedinte femeie, lide

Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver

Mediafax acum 10 ore
Românii nu ar trebui să se teamă că noul preşedinte al SUA, Donald Trump, ar putea să spună că România nu e pregătită pentru Visa Waiver, spune premierul Marcel Ciolacu. El a discutat vineri, la telefon, cu Donald Trump şi Viktor Orban despre contex

Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil la Dublin

Mediafax acum 9 ore
Luptătorul irlandez de arte marţiale mixte Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil desfăşurat la Înalta Curte din Dublin, iar reclamanta, Nikita Hand, a primit despăgubiri de 248.603 euro. Incidentul a avut loc într-un hotel

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum 6 ore
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

Trump a și scăpat de un proces. Sentința în cazul Stormy Daniels, amânată pe termen nelimitat

Ziare.com acum 11 ore
Judecătorul care se ocupă de cazul lui Donald Trump de la New York, referitor la o plată efectuată actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale, a suspendat joi sine die pronunțarea sentinței, care era programată pentru ma

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/1°
lun.

-1°/2°
mar.

-2°/2°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°
mar.

1°/4°