reprezentantul preşedinţiei în Colegiul CNSAS. Preşedintele României a refuzat, ieri, şi să spună cum va reacţiona la apelul pe care i l-au adresat cei 500 de intelectuali români, de a reprezentantul preşedinţiei în Colegiul CNSAS. Preşedintele României a refuzat, ieri, şi să spună cum va reacţiona la apelul pe care i l-au adresat cei 500 de intelectuali români, de a condamna comunismul.
Adevărată lovitură de teatru la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, când Constantin Ticu Dumitrescu a pierdut funcţia de preşedinte al instituţiei în favoarea lui Corneliu Turianu, la diferenţă de un singur vot.
Turianu, care a fost candidatul PD pentru preşedinţia CNSAS, a primit şase voturi, iar Ticu Dumitrescu, candidatul guvernului, a avut doar 5 voturi. Mircea Dinescu, membru CNSAS, a spus că "este dramatic" faptul că Ticu Dumitrescu nu a fost ales preşedinte şi a caracterizat alegerile ca fiind "o lovitură de teatru". Constantin Dumitrescu a spus că votul pentru preşedinţia CNSAS a fost însă aranjat, astfel încât el să nu ajungă în această funcţie.
El a invocat în acest sens "o lucrătură politică" şi nu în ultimul rând, acţiunea serviciilor secrete. "Serviciile au intrat în panică când au aflat că eu s-ar putea să ajung la conducerea CNSAS", a susţinut el într-o conferinţă de presă ulterioară votului. Ticu Dumitrescu a mai spus că Traian Băsescu nu este străin de această situaţie. "Lucrătura asta este la nivelul de sus", a adăugat el. Ca o consecinţă a acestei situaţii, Ticu Dumitrescu şi-a anunţat demisia din CNSAS, fiind însoţit de mai mulţi angajaţi CNSAS care l-au rugat să nu demisioneze, iar alte demisii au fost anunţate, cea a lui Dan Lazea, proaspăt ales ca vicepreşedinte. Mircea Dinescu nu demisionează, dar a cerut noi alegeri în CNSAS.Faptul că Ticu Dumitrescu, candidatul guvernului, a pierdut funcţia de preşedinte al CN