Ce se intampla cu filmul? Cine vorbeste si cum vorbeste acolo? Vorbeste regizorul, vorbesc actorii, personajele sau pur si simplu "auzim" realitatea insasi? Ajuta limbajul, dupa â89, la mimarea starii de fapt sau la oglindirea fidela a prezentului? Critic, despre cenzura limbajului filmic, cu Alex Leo Serban.
In ansamblu, Alex Leo Serban crede ca "Ceea ce s-a intamplat in filmul romanesc dupa 1989 seamana cu o trezire brusca si brutala la realitate si nu-i tocmai usor sa constati, de azi pe maine, ca limba vorbita pe marele ecran (adica tocmai acolo unde cenzura opera cel mai nemilos) este «bucatica rupta» din cea auzita la colt de strada".
FAKE-UL "DU-TE NAIBII". Calitatea de spectator, desi poate fidel al cinematografelor, nu te-ncarca neaparat si cu un simt obiectiv al interpretarii scenice, al prestatiei actoricesti. Nici specialist intr-ale exprimarii orale nu te face. Cu o singura diferenta: tot omul, intepenit intr-un scaun de cinema sau tolanit in comoditatea fotoliului personal, recunoaste diferenta dintre amabilul romanesc "Du-te naibii" pe post de redare trucata a realitatii si sanatosul "Fuck you" american despre care Alex Leo Serban spune ca reprezinta "definirea psihologica a personajelor". Si, oricum, spune el, "orice ochi, orice ureche (oricat de neexersat sau de afona) «prinde» falsul atunci cand il vede/il aude: daca se vorbeste altfel decat in realitate. Iar pe marele ecran chestia asta suna si mai fals!". "Cu cateva exceptii fericite", aminteste criticul A. L. Serban, "traducatorii" se feresc sa reproduca pe sticla "cuvintele acelea" recurgand la celebrele formule "Du-te naibii" sau "Cara-te". Desigur, tot el atrage atentia aspura faptului ca astfel de judecati nu pot functiona decat dupa ce stim foarte clar ce vrea filmul. Pentru ca daca intentia declarata este aceea de a pune spectatorul fata-n fata cu realitatea cruda a vietii
