Cu doar cativa ani in urma, Ivan Krastev, un remarcabil politolog bulgar, definea plastic situatia unica in care se gaseste Uniunea Europeana drept aceea a singurei superputeri fara granite fixe. Forta extraordinara de atractie a Bruxelles-ului - "UE nu are vecini, ci doar viitori membri", care statea la baza politicii de extindere - ii punea acestuia la dispozitie un remarcabil instrument geostrategic pentru stabilizarea celor trei zone critice limitrofe: Balcanii de Vest, spatiul ex-sovietic, care cuprinde tari precum Ucraina, Belarus, Moldova sau Georgia, si Turcia, ca interfata cu lumea islamica. Astazi aproape nimic din aceasta viziune nu pare sa mai stea in picioare. In mod paradoxal, daca politica de extindere era pana de curand considerata punctul forte si cea mai impresionanta realizare a Uniunii, acum elitele politice si intelectuale, speriate de puternicul curent anti-establishment, par sa creada exact contrariul, considerand-o zona sa cea mai vulnerabila. O rezolutie adoptata zilele trecute cu larga majoritate de Parlamentul European, la propunerea deputatului german Elmar Brok, cere Comisiei Europene "sa linisteasca ingrijorarile legitime ale opiniei publice europene privind extinderea si integrarea europeana" si sa prezinte pana la sfarsitul anului un raport care sa stabileasca principiile pe baza carora ar putea fi determinata capacitatea de absorbtie a Uniunii, precum si "natura UE, inclusiv granitele sale geografice". Desi nu e greu de ghicit ca miza demersului e in primul rand Turcia, tarile din Balcanii de Vest, probabil cu exceptia Croatiei, ca sa nu mai vorbim de Ucraina, au destule motive sa fie ingrijorate. Alternativa luata in calcul pare sa fie o "relatie multilaterala" de cooperare cu UE, mai degraba decat formula actuala, bazata pe statutul de stat candidat, care ofera nu doar un traseu de aderare previzibil, ci si o consistenta asistenta,