Ne gandim la Romania europeana de dupa 2007? Ne legam sperantele de un proiect national pentru urmatorii zece-cincisprezece ani? Visam la o Romanie normala si muncim pentru asta, fiecare la locul sau.
Micile insule de normalitate pe care fiecare incearca sa le creeze prin propriile eforturi, la locul unde munceste, acasa, in grupul de prieteni ar trebui sa constituie, pana la urma, baza pentru ridicarea unei tari in care sa se poata trai mai bine.
Ce ne facem insa atunci cand in aspiratiile noastre suntem trasi in jos, cand in loc sa construim ceva pe un teren solid ne trezim afundati pana la genunchi in mocirla? Cum sa te ridici? Cum sa mai urci o treapta?
Ceea ce s-a intamplat ieri la alegerea presedintelui CNSAS reprezinta unul dintre momentele in care iti spui ca tara asta-i un loc blestemat si ca nu va fi vreodata altceva decat un zid parasit si neispravit. La asta iti zboara gandul atunci cand vezi "monstruoasa coalitie" numita astfel de premierul Tariceanu, care se strange mereu, din cele patru vanturi, ori de cate ori simte pericolul.
Pericolul ca oameni care n-au avut treaba cu rufele murdare ale Partidului si Securitatii sa-si bage nasurile prea adanc in dosarele trecutului.
Au aceste fosile vii ceva foarte, foarte important de ascuns, altfel n-ar dovedi atata putere si atata unitate. Secretele trebuie sa fie teribile, din moment ce monstruoasa coalitie demonstreaza ca (ne) vegheaza si ca stie ce are de facut, ori de cate ori considera ca este cazul.
Mizeria petrecuta ieri in CNSAS, prin incalcarea intelegerilor politice din cadrul coalitiei, emana o puternica duhoare fesenista.
Oricum am intoarce lucrurile, votul de ieri apare ca expresia mentinerii legaturilor dintre durii national-comunismului, profitorii vechiului regim - fara ideologie, fara scrupule, dar cu un formidabil