Ulciorul nu merge de multe ori la apa, si nici bidonul, la conducta de motorina. S-au convins de asta trei braileni care au atacat, zilele trecute, o conducta a "Petrotrans", pe care au gaurit-o in 50 de locuri, pentru a fura carburant. Desi au vazut de la primele incercari ca prin conducta respectiva nu se transporta, la acel moment, motorina, ei nu s-au dat batuti si au continuat sa sape in jurul acesteia si sa o perforeze. Cei trei, doi barbati si o femeie, au venit pe cimpul dintre Ianca si Oprisenesti, pentru a se aproviziona cu motorina direct de la conducta, asa cum mai facusera de citeva ori, pina acum. Ei erau dotati cu lopeti, dorn, ciocan, baros, patent, bomfaier si, ca de obicei, au decopertat conducta, sapind pamintul din jurul acesteia, dupa care au spart-o in citeva locuri, si au montat furtunul cu care actionau. De aceasta data, ei au avut nenorocul sa prinda o perioada in care nu se transporta carburant, asa ca au ramas cu recipientele cu care venisera, goale. Tocmai cind erau pe punctul de a se da batuti si a pleca acasa, au fost surprinsi de o patrula de jandarmi, care i-a luat ca din oala. Unul dintre indivizi a recunoscut din prima ca venise la furat. "Am venit sa gasim conducta, sa iau motorina din ea. O folosesc acasa, sa aprind focul cu ea, ca are apa multa. Am venit de mai multe ori aici, nu iau mult, ca nu are rost sa car, iau citeva sticle, si cind o termin, vin din nou, fac gaura in conducta, bag furtunul, trag pe el, apa se duce la fund si motorina deasupra, si cu sticla taiata, scot motorina de-acolo si o pun intr-alta sticla. Iau 4-5 kg si plec acasa", a explicat el jandarmilor procedura de lucru".
In ceea ce-o priveste pe femeie, aceasta nu a recunoscut ca s-ar fi aflat si ea la furat, explicind ca, de fapt, venise sa-si cheme sotul acasa si sa-l anunte ca a primit o citatie, pentru un proces la Galati, in care era acuzat to