Au trecut mai bine de doua saptamani de la publicarea Apelului prin care se cerea presedintelui condamnarea regimului comunist. Traian Basescu nu a reactionat în nici un fel, ca si cum nici n-ar fi auzit de acest Apel, nici el si nici consilierii sai. Presedintele nu a rezonat nici atunci cand s-au dezbatut la Consiliul Europei rezolutia si recomandarea de condamnare a comunismului. Dar de ce ar avea nevoie societatea civila ca presedintele sa condamne comunismul? In fond, e vorba de un gest cu o mare încarcatura simbolica, un ritual al purificarii prin care au trecut si altii. De altfel, Romania a ramas printre ultimele tari care nu au condamnat comunismul. Ar fi un prim pas necesar pentru o reforma morala profunda a societatii romanesti si mai cu seama a clasei politice. Ar fi o reparatie morala pentru cei care au avut de suferit din cauza totalitarismului comunist. Societatea civila l-ar percepe pe presedintele Basescu ca pe unul sensibil la temele ei, si nu doar ca pe un rau mai mic, menit sa o salveze de raul cel mare. Fiind una dintre cererile cele mai apasate venite dinspre societatea civila, s-ar putea banui ca presedintele nu da doi bani pe cei care au formulat-o. S-o fi schimbat atitudinea lui Traian Basescu fata de organizatiile societatii civile si fata de semnatarii Apelului, dar nu într-atat. Poate ca, de pe Dealul Cotrocenilor, societatea civila i se pare mica, neînsemnata, galagioasa. De la Primaria Capitalei societatea civila se vedea altfel: importanta, demna de a te alia cu ea. Atunci cand Traian Basescu se afla în opozitie, si-a plecat urechea la proiectele societatii civile. Erau anii în care Basescu cerea deputatilor, consilierilor si primarilor PD sa aleaga între politica si afaceri, iar persoanele asupra carora planau suspiciuni erau scoase de pe listele de candidati, la recomandarea Coalitiei pentru un Parlament Curat. Poate ca presedintelui