* Leasingul înseamnă 8-9% din sistemul bancar * BNR vrea prelungirea termenului pentru majorarea capitalului la IFN-uri BNR urmăreşte supravegherea leasingului, şi nu incomodarea dezvoltării sale, a explicat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, cu prilejul unui seminar privind reglementarea pieţelor financiare nebancare. Banca Naţională urmează să elaboreze, până în toamnă, normele de aplicare a ordonanţei privind Instituţiile Financiare Nebancare, apărută la începutul anului. Mugur Isărescu a arătat că, în România, gradul de intermediere financiară este încă foarte mic atât faţă de statele dezvoltate, cât şi faţă de cele central şi est-europene şi nimeni nu are intenţia de a-l descuraja. Piaţa leasingului a crescut de 7 ori în 6 ani, ajungând, în 2005, la o valoare a contractelor de peste 2 miliarde de euro. Conform unei statistici provizorii a BNR, în România există 4.653 de societăţi financiare nebancare, din care 263 de societăţi de leasing financiar, 3.327 de case de ajutor reciproc şi 1.018 case de amanet. Deşi BNR nu a finalizat de agregat datele decât pentru 212 societăţi de leasing din cele 263, totalul activelor însumează 2,3 miliarde de euro - 6,6% din activele din sistemul bancar -, cu un volum al surselor împrumutate de 1,7 miliarde de euro - 6,8% din sistemul bancar. Conform lui Florin Georgescu, prim-viceguvernator BNR, leasingul ar putea reprezenta 8-9% din sistemul bancar, ceea ce înseamnă "un sistem bancar mai mititel". Principalele reglementări care urmează să fie elaborate privesc cele trei Registre de evidenţă (cu instituţii monitorizate, supravegheate şi de evidenţă), cu definirea pragurilor de încadrare în fiecare categorie, regimul de provizionare şi risc de credit, emiterea cardurilor de credit, declararea la Centrala Riscurilor Bancare. BNR doreşte prelungirea datei până la care societăţile de leasing trebuie să ajungă la nivelul de 200.000 de