Cartile omagiale constituie tiparul encomiastic principal elaborat si rafinat in cadrul cultului personalitatii in societatea comunista romaneasca. Legitimitatea liderului maxim este sporita exponential de elogiul adus de intelectuali si in special de artisti. Nimeni altul ca scriitorul nu se pricepe sa modeleze mai bine encomionul, sa flateze mediocritatea, sa aline complexele de inferioritate.
Nicolae Ceausescu a reusit, cu concursul scriitorilor, sa ofere produsul cel mai performant al Epocii de Aur: propria sa imagine. Tinarul activist cu un rol modest in cadrul minusculului Partid Comunist Roman – filiala a Kominternului, divizata de conflicte intestine – isi va reajusta trecutul cu ajutorul propagandei, dar si al scriitorilor. Si, ca orice demers mitologic eficient, si acesta necesita intoarcerea la origini, acasa in Oltenia, la Scornicesti. Provincia care l-a dat pe genialul conducator nu putea fi decit una populata cu caractere exemplare.
Intelectualii olteni, critici literari, profesori universitari, prozatori, poeti –, uneori mai multe astfel de calitati sau functii sint concentrate intr-o singura persoana –, aveau un plus de dinamism in a-si arata adeziunea infierbintata si omagiul, intrucit Cirmaciul provine din zona, este un localnic. Cartea omagiala se intituleaza fara drept de apel, serafic: Portile luminii. Omagiu presedintelui tarii*.
invatatura, esenta pedagogica a sistemului comunist, scoala de educatie revolutionara a intregului popor, este elogiata intr-un registru larg, pornind de la lirismul serafic, de o imaculata conceptiune, unde orice atingere parca doare, pina la vigoarea fermitatii, a angajamentului nestramutat, figurat ca o obsesie transmisa din tata in fiu, precum o sechela datorata unui cromozom in plus (sau in minus). Fiecare trebuie sa traverseze treptele de initiere specifice diferitelor virste, cu un grad
