Dupa – pare-mi-se – vreo zece ani de la absolvirea Regiei la ATF (UNATC), evenimentul pe care-l constituie premiera de saptamina viitoare cu lungmetrajul de debut Legaturi bolnavicioase vine dupa un vacuum de aproape patru luni in stagiunea de filme romanesti 2005-2006. La care ar trebui sa adaugam lunile anterioare, cu bine-cunoscutele esecuri gonflate vindicativ la sfirsit de toamna-inceput de iarna. Un vid de jumatate de an, iar peste trei saptamini nu-i deloc exclus sa intram in vertijul altei prapastii planificate: nu atit prin rarefierea premierelor viitoare, cit prin nulitatea din capul locului previzibila a prea multora dintre ele. Ce e mai grav: asteptarea initiala de zece ani sau absenta unei competitii cit de cit fluente, careia i se substituie metodic mediocritati impostoare si ratari in serie garantata?
O sa raspund strict in nume personal: cel mai grav mi se pare faptul ca acest film iese cam cu doi ani intirziere, fata de cum ar fi fost normal sa se intimple. A fost acel faimos concurs de proiecte din 2003, care a insemnat inceputul sfirsitului pentru mafia care domnea la acea vreme peste impartirea banilor din cinematografie.
M-am amuzat acum citeva zile, vazind ca din cele patru debuturi finantate atunci, doar Italiencele a ajuns la premiera, Gica Preda abia se apropie de finis, iar de filmul lui Petre Nastase sau productia Aventurile unei zile nu am mai auzit nimic. Dar, intr-un fel, nu regret lupta cu „mediocritatea impostoare“, cum o denumesti foarte plastic, lupta cu forta unui sistem destul de bine pus la punct, apelul la avocati, faptul ca m-am pus la curent cu o multime de legi si reglementari. Toate astea m-au intarit si m-au facut sa fiu si mai incapatinat in a-mi urma calea si a nu pactiza cu un sistem profund corupt. Ma intreb insa daca e normal sa se intimple atit de multe lucruri aiurea, intr-un domeniu unde riscul de