În secolul al XVIII-lea dorinţa de a afla, de a şti, de a cunoaşte devine uneori patologică şi fiecare, prins în lumea lui mică, încearcă să nu trăiască fără să observe, să analizeze, să comenteze.
În primul rînd, se degajă o informaţie cotidiană ce ţine trează mahalaua, ce animă satul, ce adună femeile în mijlocul uliţei, ce este comentată de bărbaţi la cîrciumă, ce este difuzată de toţi în zi de sărbătoare în curtea bisericii. Sînt ştiri mărunte: bîrfe, zvonuri, presupuneri, fapte cotidiene, certuri banale, păruieli inevitabile, morţi şi înmormîntări, nunţi şi despărţiri, boli şi descîntece, strigoi şi vîrcolaci, comportamente indecente şi beţii desfrînate.
Ce mare hai a fost în mahalaua Golescu, cînd Nicolae se întoarce după şase ani cu şalvari şi turban şi se plimbă prin mahala ca un "paşă", fără să se intereseze de soţie şi de casă. Vestea circulă cu repeziciune, vecini şi foşti tovarăşi se grăbesc să-l întîlnească, să-i vadă noul chip, să se convingă că cel ce le-a "şoptit" strania veste nu le-a livrat o bîrfă oarecare. Şi-apoi nu mai poate fi oprită, şi din gură în gură este purtată prin politie: de la Eftimie ajunge la Stoian, apoi la Catalina a lui Ion, la Calina, la Bălaşa şi-n fine la mătuşa Manda. Nici unul nu se dă în lături de a interveni, de a-l interoga, de a-i cere socoteală, de a se-nfuria de "schimbarea legii", de a-l blestema, de a-l ocărî.
Apoi sînt ştirile din afară, aduse de alţii, cu ajutorul cărora comunitatea se pune la curent cu ceea ce se mai întîmplă în "lume". Bucureştiul, centru important al lumii balcanice, este un punct comercial unde se opresc negustori şi meşteşugari, consuli sau numai simpli călători în drumul lor spre Constantinopol, Adrianopol, Iaşi, Chişinău, Moscova, Sibiu, Braşov, Lipsca sau Beci.
În practică, negustori, meşteşugari, dregători, călători de origini cît mai diferite - români, greci, bulg