Ce ne trebuie? Mai multe filme de calitate. Numai filme de calitate. De o anumita calitate, vreau sa spun. Nu vorbesc despre cele mai inalte standarde ale artei cinematografice. Vorbesc despre un nivel decent de profesionalism si luciditate. Nimic din ce e sub nivelul asta n-ar trebui finantat (din bani publici).
Asadar, nimic de teapa lui 15 sau a lui Second Hand sau a Femeii visurilor sau a Raportului despre starea natiunii sau a lui Orient Express sau a lui Damen Tango sau a Magnatului. Astea nu sint simple esecuri; daca le numesti esecuri, sugerezi ca, desi n-au iesit bine, puteau sa iasa. Or, nu puteau. N-aveau nici o sansa. Ineptia lor trebuie sa fi fost evidenta, inca din faza de scenariu, pentru orice om care 1) stie sa citeasca, 2) are un dram de gust, 3) e dispus s-o vada. Nu e cazul comisiilor care le-au selectat pentru finantare. Bugetul pentru cinematografie nu permite finantarea a mai mult de 7-8-9-10 lungmetraje pe an. in conditiile astea, e o imoralitate strigatoare la cer sa dai OK-ul unor proiecte precum cele mentionate mai sus. Pina nu se schimba situatia asta, nici nu putem visa la o cinematografie.
Daca avem cinematografia pe care o meritam? Noi, cine? Noi, criticii? Noi, spectatorii? Acuma, fiecare cu pacatele lui, dar eu nu pot sa cred ca exista multi spectatori indeajuns de pacatosi incit sa merite filme ca Second Hand sau 15.
Dimpotriva, ma pot gindi la destui critici (cei care aleg sa fie „draguti“ cu filmele respective) care nu merita o cinematografie mai buna.
Nu vreau sa ma exprim pe tema palmaresului UCIN. Nu de alta, dar nu am nimic de exprimat, cu exceptia vagii mirari babesti ca inca ii mai rabda pamintul. Sigur ca premiile astea joaca un anumit rol in perpetuarea imposturii, dar, pina la urma, cine le mai ia in serios? Nu cineastii talentati. Si in nici un caz marele public. Mult mai mult rau fa
