Rezultatele alegerilor din Ucraina sînt un avertisment care ar trebui să dea de gîndit organizatorilor opoziţiei din Belarus. La o săptămînă după ce manifestaţiile anti-Lukaşenko de la Minsk au fost împrăştiate folosind forţa, la Kiev, în alegeri considerate aproape de toţi observatorii libere şi corecte, au obţinut cele mai multe voturi exact cei înlăturaţi în 2004 de revoluţia portocalie. Comentatorii consideră că marele perdant este Viktor Iuşcenko, liderul partidului "Ucraina noastră": atunci, în vremea romantică a corturilor revoluţionare, sub conducerea lui şi a Iuliei Timoşenko a fost forţată anularea fraudei electorale. E posibil însă ca de pierdut să nu fi pierdut Iuşcenko, ci partidul său; cei care cred că Ucraina e "a lor" sînt doar 16,01% dintre alegători. Perdant sau nu, Viktor Iuşcenko a rămas preşedinte, dar nu e exclus ca alianţa, impusă de rezultatul alegerilor parlamentare de duminică, să-l oblige să colaboreze cu persoane şi partide politice de care a crezut că s-a despărţit definitiv.

Un an este un răgaz insuficient pentru a construi pe ruinele unui regim autoritar (condus de Leonid Kucima) un stat de drept; toate ţările din fostul lagăr comunist, deşi au început această revoluţie în urmă cu 15-16 ani, membre sau nu în Uniunea Europeană, sînt în diverse faze ale acestei evoluţii, încă departe de linia de sosire. În anul scurs de la marile mitinguri populare, Ucraina şi-a încetinit ritmul creşterii economice (de la 12% a căzut la aproximativ 2%), iar lupta împotriva corupţiei a dus la fricţiuni între învingătorii revoluţiei şi îndepărtarea de la putere a unuia dintre ei. Iulia Timoşenko a fost demisă din funcţia de prim-ministru, pentru ca acum un număr semnificativ de alegători să-i acorde încrederea: partidul ei a ieşit pe locul doi cu 23,19% din voturi (rezultate provizorii). De ea depinde structura viitoarei coaliţii parlamentare şi a