Patru familii din satul Filea privesc în fiecare primăvară cum apa le mătură agoniseala Din cauza unui pârâiaş cu albia neadâncită, gospodăriile celor două familii Moldovan, a Mariei Truţa şi a familiei lui Valer Şandor stau săptămâni în şir sub apă Alaltăieri şi ieri, legătura pe şosea între Filea şi Deda era întreruptă Lucreţia Cadar, primarul comunei Deda, ne-a declarat că inundaţiile nu au afectat gospodării La Meştera, comuna Stânceni, drumul naţional a fost pentru câteva ore blocat "Nu avem probleme deosebite", ne-a declarat primarul Răstoliţei, Gheorghe Mogilă, după ce a "turnat" 60 de bascule de piatră pentru a împiedica apele Mureşului să se reverse pe un drum comunal
La Lunca Bradului e linişte
"Au venit iarăşi apele!" şi-au spus în urmă cu o săptămână cele patru familii care locuiesc între Mureş şi drumul judeţean 154A, în satul Filea, comuna Deda. Familiile Gheorghe Moldovan, Ancuţa Moldovan, Valer Şandor şi Maria Truţa au început încă de joia trecută să folosească găleţile din gospodărie pentru a scoate apa, ce atinsese 30-40 cm, din curte. "Locuim la 200 m de Mureş şi în fiecare primăvară iese apa în ogradă. Şi acum este ieşită", ne-au declarat soţii Moldovan.
Mureşul nu este singurul care le face probleme primăvara. Un pârâiaş, din spatele gospodăriei, cum se topesc zăpezile sau încep ploile, îşi părăseşte albia, indundându-le curţile. "Suntem 3-4 familii care suntem permanent în pericol când creşte debitul la apă. Şi nu mai avem ce măsuri să luăm, că oricum suntem inundaţi", ne-au declarat oamenii supăraţi, conştienţi că în caz că mai plouă "sus" (n.red. comunele înspre Topliţa), ceea ce se întâmpla ieri seară la Stânceni şi Răstoliţa, agoniselile le vor fi iarăşi sub apă.
Revărsarea apelor în curţi nu a fost singura năpastă care s-a abătut în ultimele două zile peste cele patru familii din Filea. Drumul care lega satul de