* Paul Auster, În Ţara ultimelor lucruri, traducere de Alexandra Maria Rusu, Editura Humanitas, 2005.
Romanul lui Paul Auster - În Ţara ultimelor lucruri - este o distopie: lumea în care eroina, Anna Blume, ajunge, poate fi "o versiune modernă a iadului" sau "un viitor postapocaliptic". Pe linia lui George Orwell în 1984 sau a lui Ray Bradbury în Fahrenheit 451, Paul Auster (născut în 1947, în Newark, New Jersey) zugrăveşte o lume în care, practic, nu-ţi mai rămîne nimic de făcut decît să-ţi aştepţi sfîrşitul. Chiar şi speranţa pare a fi aproape total pierdută şi, odată cu ea, posibilitatea de a face planuri sau de a-ţi imagina viitorul.
Avem aici, cel puţin în prima parte, un adevărat poem negru în proză, în care e descris locul unde eroina, Anna Blume, a ajuns, căutîndu-l pe fratele ei dispărut: o lume a incertitudinilor, în care nu te poţi agăţa de nimic. Oamenii nu au ce mînca, nu au locuinţe şi nu au parte nici măcar de o moarte decentă, cadavrele lor rămînînd în stradă, unde sînt jefuite de prădătorii profesionişti. Stările fiziologice sînt duse la extrem, nu mai pot fi stăpînite şi atrag după ele tulburări ale spiritului: mulţi dau în mintea copiilor şi încep să vorbească despre dorinţele lor imposibile, într-o "limbă a fantomelor"; alţii aleg să moară de bunăvoie, în diverse feluri, pe placul lor (precum alergătorii, care nu se opresc din drum "pînă cad vlăguiţi"; sau în "călătoria de plăcere", ce durează două săptămîni, timp în care, pînă la injecţia letală, i se oferă clientului o viaţă opulentă).
Mizeria umană presupune şi un Big Brother prezent undeva, în umbră. Teroarea ce impune ororile, pe care eroina le povesteşte, este mai mult schiţată, ghicită, implicită. Abia pe la mijlocul cărţii se vorbeşte explicit de o "Conducere" care îngrădeşte libertăţile oamenilor. Aceeaşi Conducere, deşi incertă şi mereu în schimbare, nu dă voie nici u
