Cu toate ca Legea 1/2000 prevede clar ca terenurile forestiere care apartin obstilor de mosneni nu pot fi instrainate nici de obsti, nici de mosneni ca persoane fizice, un tur-operator din Craiova a incheiat deja contracte oneroase pentru "reconstituirea dreptului de proprietate in totalitate", urmand gasirea de cumparatori. Contractele "de prestari servicii" sunt astfel incheiate incat, daca mosnenii realizeaza ilegalitatea savarsita si vor sa se retraga sau sa anunte autoritatile, nu pot face acest lucru din cauza unei clauze de confidentialitate sau a penalitatilor percepute (3,5 la suta pe zi).
Alte contracte oneroase, de data aceasta incheiate cu mosneni, nu cu obstile de mosneni (asa cum am scris in articolul "Sute de mii de hectare disparute de pe harta retrocedarilor"), au fost incheiate de o firma din Craiova, al carei director general este, conform Contractului de prestari servicii, Mircea Basaraba.
Potrivit informatiilor furnizate de presedintele Asociatiei Proprietarilor de Paduri din Romania, Bogdan Tudor, modul de operare al acestuia este bine pus la punct, bazat pe o adevarata filiera cu raza de actiune in judetele Valcea, Gorj, Timisoara, Mures si chiar Iasi.
"Primul pas facut de cei care vor sa intre ilegal in posesia terenurilor forestiere este de a localiza mosnenii care au titluri de proprietate pe suprafete mari sau sunt pe cale sa le obtina. Oamenii sunt contactati si convinsi ca pot fi scosi din obste, chiar daca acest lucru este ilegal. Li se spune ca vor fi scosi din indiviziune, iar terenurile cu pricina vor fi vandute imediat pentru ca ei cunosc deja cativa posibili cumparatori. Toata afacerea se desfasoara cu ajutorul unor ingineri silvici sau fosti/actuali sefi ai Ocoalelor Silvice", ne-a spus Bogdan Tudor, precizand ca, din documentele pe care le detine, reiese ca sunt incheiate precontracte de vanzare-cumparare si cu p