Daniel Buda(Foto: )
Deputatul PD Cluj, Daniel Buda considera, la fel ca si presedintele PD, Emil Boc, faptul ca votul din cadrul Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS) nu reprezinta un impediment pentru deconspirarea securistilor.
Acesta sustine ca, in primul rand, este important ca CSAT sa isi indeplineasca atributiile, iar alegerea lui Corneliu Turianu in locul lui Ticu Dumitrescu nu reprezinta un fapt grav deoarece presedintele CNSAS nu poate face o diferenta in interiorul Consiliului daca nu este sprijinit si de restul membrilor.
Buda intareste astfel declaratiile lui Boc punand accent pe institutie in ansamblu si nu pe oameni. De asemenea, Buda nu considera ca PD va avea de pierdut ca imagine din acest conflict cu PNL.
Dimpotriva acesta condamna liberalii de faptul ca si-au exprimat dezacordul in public in locul unei discutii private care sa solutioneze conflictul.
Reporter (Rep.): Cat de mult va fi afectata imaginea PD din cauza acuzatiilor de tradare lansate in aceste zile de catre PNL cu privire la votul pentru sefia CNSAS?
Daniel Buda (D.B.): Nu cred ca imaginea PD va fi afectata de aceste acuzatii pe care le gasesc a fi nefondate deoarece Partidul Democrat nu a avut vreo implicatie in alegerea presedintelui de la CNSAS, Corneliu Turianu a candidat dintr-o initiativa personala si nicidecum la cererea partidului.
Pe de alta parte nu cred ca colegii nostri liberali ne pot acuza pe noi de tradare sau ne pot acuza pe noi nerespectarea unor intelegeri in cadrul Aliantei sau in orice caz ar trebui sa-si vada propriile probleme din curtea lor in privinta nerespectarii hotararilor Aliantei.
Cu toate acestea partidul Democrat a apreciat ca este normal sa rezolve aceste proble