Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Contractele de munca se renegociaza dupa un an

Publicat in Romania Libera, vineri 31 martie 2006 ·

Angajatorii vor fi obligati, in cazul transferului de proprietate, sa preia contractele de munca ale salariatilor, renegocierea acestora fiind posibila doar dupa un an, potrivit legislatiei care va intra in vigoare dupa aderarea la UE si care nu se aplica marinarilor si angajatilor fabricilor in lichidare. Legea nr. 67/2006, publicata in Monitorul Oficial acum cateva zile, se refera la protectia drepturilor salariatilor in cazul transferului intreprinderii, al unitatii sau al unei parti a acestora si inlocuieste Ordonanta Guvernului nr. 48/1997. Legea preia in mare parte prevederile acestui act normativ, adaptand realitatile economice cerintelor Uniunii Europene, preluand o directiva a CE referitoare la drepturile angajatilor in contextul transferului de proprietate. Astfel, legea va fi aplicabila tuturor agentilor economici de pe teritoriul Romaniei, indiferent de forma de proprietate, spre deosebire de OG 48/1997, care instituia obligatii doar pentru firmele romanesti. Salariatii trebuie informati, in scris, in termen de 30 de zile, cu privire la data si conditiile transferului, precum si legat de implicatiile acestuia asupra personalului, iar aceasta obligatie trebuie respectata, indiferent cine ia deciziile rezultate din transfer. Mai mult, in cazul in care sunt preconizate masuri care afecteaza personalul, angajatii si cei care aplica aceste masuri trebuie sa ajunga la un acord cu 30 de zile inainte de a avea loc transferul. Va ramane in vigoare obligatia celui care preia proprietatea de a respecta drepturile si obligatiile presupuse de contractele de munca ale angajatilor. Transferul proprietatii nu poate reprezenta insa motiv de concediere, iar daca acesta duce la modificarea substantiala a conditiilor de munca in detrimentul salariatului, noul patron este responsabil pentru incetarea contractului colectiv de munca, potrivit legii mentionate. Daca ordonant

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

În județul Sibiu Un bărbat și-a pierdut viața după ce s-a răsurnat cu ATV-ul pe un drum forestier

Ziua Constanta acum 26 minute
Un bărbat în vârstă de 58 de ani a decedat, duminică, după ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe drumul forestier Răşinari - Valea Caselor - Păltiniş, informează Salvamont Sibiu. Potrivit sursei citate, victima, un cetăţean din Sibiu, se afla în stop cardio

Carlos Alcaraz, victorie lejeră în primul tur la Roland Garros

HotNews acum o ora
​Carlos Alcaraz a obținut calificarea în turul doi la Roland Garros, după ce l-a învins în trei seturi pe Jeffrey John Wolf, scor 6-1, 6-2, 6-1. Carlos AlcarazFoto: Marco Alpozzi/LaPresse / Shutterstock Editorial / Profimedia >> Roland Garros 2024:

Funcționarii ANAF vor plăti amenzi dacă nu respectă termenele în relația cu cetățenii - proiect

HotNews acum o ora
Funcționarii ANAF ar putea plăti amenzi usturătoare dacă nu vor respecta termenele pentru trimiterea comunicărilor către contribuabili, conform unui proiect de lege depus de senatorul USR de Cluj Cristian Bordei. Funcționari publiciFoto: Stepanida P

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum 4 ore
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Macron soseşte în Germania, în prima vizită de stat din ultimii 24 de ani, în plină campanie în vederea alegerilor europene

News.ro acum 3 ore
Preşedintele frabcez Emmanuel Macron a sosit duminică în Germania, într-o vizită de stat de trei zile în vederea reafirmării forţei cuplului franco-german şi încercării depăşirii unor diferende în marile dosare europene, de la Războiul din Ucraina ş

Hamas lansează un atac cu rachete spre zona Tel Avivului

Mediafax acum 3 ore
Aripa armată a Hamas, Brigăzile al-Qassam, a declarat că a lansat duminică un atac cu o „rachetă mare” asupra Tel Avivului, în timp în centrul capitalei Israelului sună alarmele, avertizând asupra unor posibile rachete. Într-o declaraţie publicată d

VIDEO Bărbatul acuzat că și-a violat și ucis nepoata de 8 ani, arestat preventiv / El a spus că nu a vrut să o omoare

HotNews acum 2 ore
Bărbatul de 32 de ani din judeţul Botoşani, care şi-a violat şi ucis nepoata în vârstă de 8 ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, relatează Monitorul de Botoșani și News.ro. Acesta a declarat jurnaliștilor că nu a vrut să o ucidă și că me

Iohannis, despre românii din Diaspora: au căpătat o voce care se face tot mai bine auzită

Mediafax acum 5 ore
Începând din 2015, România celebrează în fiecare an Ziua Românilor de Pretutindeni în ultima duminică din luna mai. Această zi este dedicată tuturor românilor, dar mai ales celor care trăiesc în afara graniţelor. „Oriunde ne-am afla, sărbătorim acea

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 6 ore
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

Mama fostei gimnaste Gina Gogean a MURIT într-un grav accident rutier, provocat de sora sportivei

Gandul acum 17 minute
Fosta gimnastă Gina Gogean (46 de ani), medaliată olimpică și multiplă campioană mondială și europeană, și-a pierdut mama, într-un grav accident rutier, duminică dimineață, provocat chiar de sora sportivei, care e medic pediatru la Spitalul de Copii

Vremea

București
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

27°
dum.

12°/27°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

20°
dum.

15°/20°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°