Imbrincirea lui Constantin Ticu Dumitrescu pe scarile CNSAS e o abjectie. La fel si planul de a face din Constantin Ticu Dumitrescu presedinte al CNSAS.

Lamuriri: prima abjectie e manifestarea unei crize ce dureaza de 16 ani si va dura pina la stingerea prin amnezie. Se ciocnesc o realitate de sistem si o aspiratie fara putere. Deschiderea dosarelor ar fi o binefacere. Insa, pina la minune, avem in fata o imposibilitate istorica si politica.

A spus-o insusi Constantin Ticu Dumitrescu, marti, in timp ce se rostogolea pe scarile institutiei: „Deconspirarea Securitatii nu va avea loc!".

Asa-numita Revolutie din 1989 nu a avut loc, dar a fost cistigata categoric de sectoare ale Partidului Comunist, ale Securitatii si ale Armatei. Sectorul noncomunist s-a trezit surclasat. Raportul era natural. Dupa o regula veche, romanii reusesc doar recorduri personale.

Rezistenta la comunism nu s-a sprijinit pe cultura, Biserica sau pe vreo alta institutie care nu poate fi arestata in cinci minute, ci pe eroismul marginal: un om si-a dat foc la Poiana Brasov, o profesoara de franceza s-a batut cu sistemul de stat. Si alti citiva: Goma, Paraschiv, Cana, Filipescu. Anticomunismul romanesc a avut o masa sociala mai mica decit o coada serioasa la carne.

Or, fara impotrivirea dinainte, nu e posibila victoria de dupa. In 1989, lumea morala a Romaniei a fost nevoita sa imbratiseze un soi de ipocrizie. A aparut aspiratia, in acelasi timp pozitiva si neavenita, de inlocuire a istoriei. A incerca sa topesti sistemul cu astfel de mijloace e totuna cu a pune un resou sub ghetar.

In 2004, Traian Basescu a facut faimoasa remarca a „celor doi comunisti". El a lansat, adica, ideea dupa care realitatea nu poate fi demisa, dar poate fi reorganizata. De aici, ezitarile fata de programul anticomunist. Calculul prezidential: asanarea p