La o onomastica, unde majoritatea invitatilor nu se cunosc intre ei, un fost redactor de editura sau de televiziune se trezeste hodoronc-tronc vorbind.
"Au fost si oameni pe vremea lui Ceausescu care nu s-au murdarit, care au ramas integri", spune el. Si ca lucrurile sa fie clare, sa stie toata lumea cum arata un om care a traversat o jumatate de veac de comunism si a ramas inger, precizeaza, cu aerul ca sindrofiei, intre un "Hai sa ne traiesti!" si un "Sanatate, batrane!", asta ii lipsea, un reper moral in absolut: "De exemplu, eu". Gazda se grabeste sa aduca tortul, fiindca atmosfera e foarte incarcata, dar persoana pe care, la drept vorbind, n-o cunoaste nimeni si nici nu are o mutra care sa bine dispuna insista sa i se stie parerea despre cei murdariti, despre romanii "care si-au vandut constiinta regimului".
La petreceri, lumea zice vrute si nevrute. Conteaza momentul si tonul cu care rostesti o prostie. Unul care o face pe desteptul poate sa si amuze, daca lasa loc de intors. Fostul redactor de editura - sau de televiziune, ce-o fi fost el - isi continua insa judecatile, ca un inchizitor care nu se indoieste nici de adevarul convingerilor sale, nici de oportunitatea acestora. A mai avut el ocazia sa-i condamne pe lasi, pe pervertiti si pe colaborationisti, dar niciodata intre friptura si tort, ca acum. "Gata, domnule - spune gazda - ti-ai facut numarul, treci de haleste!" Imaculatul insa ia invitatia ca pe un afront. "Eu cu astfel de lucruri - face el incruntat si cautand in jur sa vada cine se incumeta sa-l ia peste picior - nu glumesc. Pentru mine, integritatea a fost o chestiune de viata si de moarte. Puteam sa fiu directorul televiziunii, dar am ales: anonim si nepatat."
"Auzi, ma Misule - zice un invitat, care, dupa felul taraganat in care i se adreseaza, pare sa aiba un ascendent profesional asupra insului - cand dracuâ era sa fii tu
