Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce vor tinerii francezi? / Semnele unei crize generale in tulburarile declansate in campusurile Frantei

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 1 aprilie 2006 ·

Contractul de prima angajare pentru tinerii sub 26 de ani (CPE) a fost factorul declansator al unor tulburari care amintesc psihosociologilor de criza din 1968.

Aprobate de catre legislativul francez in urma cu aproape o luna, reglementarile privind contractul de prima angajare pentru tinerii sub 26 de ani a declansat tulburari tocmai in locuri neasteptate. Campusurile si liceele au intrat in ceea ce francezii numesc o "fierbere", care aminteste de tulburarile din 1968.

IN UMBRA SORBONEI. Intamplarea facuse ca la mijlocul lui martie, timpul de debut al "blocadei" Sorbonnei, sa ma aflu de vineri seara pana duminica dimi-neata la Paris. Fusesem invitata, impreuna cu alti psihosociologi, pentru definitivarea unui proiect de cercetare sub egida Maison des Sciences de l’Homme. Sambata de 11 martie era anuntata ca "zi lunga" de lucru: prima jumatate, intr-unul din birourile institutiei gazda, cealalta intr-o sala a Sorbonnei. In pauza de cafea din prima parte a zilei, pe tejgheaua bistroului din intretaierea Bulevardului Raspail cu Rue du Cherche Midi, raspunsurile cercetatorilor francezi din grup la curiozitatea celor "picati din strainatate" erau rezervate, surprinzatoare, mai ales prin evitarea unor opinii predictive. Fapt curios pentru cineva care vine, ca mine, dintr-o tara unde evenimentul politic este analizat pretutindeni. Sunt insa singura "estica", o profesoara din Moscova neputand ajunge din cauza prea scurtului timp dintre data invitatiei si formalitatile tarii sale, astfel ca nu insist. De altfel, discutia se concentreaza asupra programului nostru.

In Sorbona - ocupata de studenti in cursul noptii - nu vom putea patrunde. Ne-am convins, la amiaza, in drumul spre bistroul unde urma sa dejunam, situat vizavi de zidul stang al cladirii centrale a institutiei. Pe esplanada din fata intrarii principale, cateva grupuri de tineri "blocheaza" acces

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 4 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum o ora
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 3 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 4 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum o ora
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 3 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 3 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 8 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 3 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 2 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Vremea

București
acum

25°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

25°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°