Fenomenul este grav doar in aparenta. Daca o generatie respinge o anume poezie, o anume proza, vina nu este a acelei generatii; cartile in cauza sint respingatoare. Sint la moda discutiile despre soarta cartii si a literaturii. Cartile, adunate de sute de ani, au devenit, de mult, o constanta a vietii. Cite case, atitea carti; poate tot atitea carti cite caramizi vor fi fiind pe lumea asta; chiar mai multe, enorm de multe; atitea carti cite frunze vor fi fiind pe lumea asta... Totusi, o teama nelamurita ne face sa privim la multimea de carti ca la o populatie amenintata de apropierea unei primejdii de moarte. Ieri, intr-o singura jumatate de zi, am ascultat, de-a lungul unei lungi calatorii, intr-un compartiment "plin" de intelectuali, de la Bucuresti la Iasi, un sir de previziuni sumbre privind inevitabila disparitie a cartii si, desigur, cumplita degradare intelectuala produsa de acest eveniment. In continuare, ca o reluare (de data aceasta la un nivel intelectual mai evoluat, mai "intelectualizat"), la t.v., aceeasi tema; trei personaje, din elita actuala a capitalei, deplingeau si ele apropiatul deces al cartii. Azi, in sfirsit, o ora de lamentari, semi-convinse, semi-ipocrite, despre aceeasi tragica amenintare (la o librarie). Pe scurt, desi este inca plina de energie, inca "foarte bine", cartea este tratata cu consideratie discreta, dar cu o usoara tenta histrionica, asa, ca o matusa oarecare aflata pe patul de moarte. Este, cu siguranta, o intimplare trista, din multe alte intimplari triste, ca asistam la disparitia implacabila a cartii; de parca, intr-adevar, incepem sa ne simtim orfani. Agonia cartii este mai greu resimtita de generatiile care au perceput acest miraculos obiect ca pe un simbol mitologic; generatii care au investit in carte suflet din sufletul lor simt ca, odata cu moartea cartii, li se atrofiaza o parte a vietii. Sub ochii nostri, cartea par