Artistii romani vanduti la casele de licitatie nu au cote. "Se poate vorbi doar de preturi de vanzare, spontaneitati si nu determinari cu o anumita consistenta in ce priveste valoarea unui obiect", sustine Pavel Susara. "Din pricina aceasta, acelasi autor se poate vinde, la un moment dat, la preturi ridicole, pentru ca, dupa o vreme, sa se vanda la preturi exorbitante, si din nou la preturi foarte scazute. Si nu vorbesc de lucrari diferite intre ele, ca tehnica, ci de lucrari de aproximativ aceeasi anvergura. Asta arata, inca o data, ca fluctuatiile de pe piata de arta sunt inca mari si ca mecanismele care definesc in mod real o piata de arta nu sunt functionale asa cum ar trebui sa fie, desi, in ultimii ani, s-au facut pasi importanti catre cristalizarea unei anumite componente a pietei de arta: au aparut, de pilda, institutii care nu erau, cum este aceea a expertului". Numai ca, in loc sa-si faca datoria, "institutia expertului este viciata de tot felul de impostori si chiar de infractori. Sunt oameni care, profitand de faptul ca au un atestat, isi folosesc autoritatea respectivului document pentru a credita falsuri, publicand carti in care se regasesc aceste falsuri pe care, de multe ori, chiar ei insisi le instrumenteaza", mai spune Susara. Un alt aspect care pune in umbra fenomenul pietei de arta se regaseste, in opinia criticului, in unele muzee. "Exista muzee care organizeaza expozitii cu lucrari false tocmai pentru a le pune in circulatie. Este cazul muzeului din Piatra Nemt, care a facut doua expozitii cu falsuri Victor Brauner; s-a publicat si un fel de monografie Brauner in care apar falsuri ridicole. Asa s-a intamplat si cu falsurile Brancusi. Altfel spus, desi institutia expertului exista, ea este inca impura; nu s-a ajuns inca la constituirea unor nuclee care sa elimine, in mod natural, impostura din aceasta zona. Masuri punitive nu se aplica, din pacat