Multe alei nu sunt iluminate, băncile şi scaunele sunt, de multe ori, rupte, sau sunt folosite pe post de pat de boschetari. Câteva spaţii de joacă sunt amenajate de investitori privaţi. Restul Multe alei nu sunt iluminate, băncile şi scaunele sunt, de multe ori, rupte, sau sunt folosite pe post de pat de boschetari. Câteva spaţii de joacă sunt amenajate de investitori privaţi. Restul trebuie aduse la un nivel care să protejeze viaţa celor mici şi să se ajungă la standardele europene devenite obligatorii. Primăria Capitalei are cinci milioane de euro, provenite din fonduri europene, două milioane din fonduri proprii şi unul din fonduri guvernamentale care vor fi folosite, în cursul anului, la modernizarea şi curăţarea celor peste 3.500 de parcuri din oraş.
Sistemele de protecţie lasă de dorit
Locurile de joacă vor trebui să includă mai multe sisteme de protecţie, muchiile ascuţite sau neprotejate trebuie să dispară şi leagănele vechi şi ruginite, înlocuite. Toate aspectele de construcţie ale unui astfel de loc trebuie reevaluate. Suporturile din asfalt şi beton nu mai pot fi folosite, înălţimea modulelor de joacă trebuie să permită accesul scaunelor cu rotile, materialele folosite trebuie să fie ecologice şi reciclabile, verificarea echipamentelor trebuie întreprinsă cel puţin o dată pe lună aşa încât locurile de joacă să fie bine proiectate, provocatoare pentru cei mici şi, în special, sigure. După mai multe seminarii şi conferinţe internaţionale pentru implementarea standardelor europene în ţara noastră, toate aceste măsuri, care au trecut de faza proiectelor, încep să se producă, pentru liniştea părinţilor şi bucuria copiilor.