Numele noastre ne influenteaza pe tot parcursul vietii. Prenumele Dana indica o persoana curajoasa, razboinica, puternica, dintr-o bucata, pe care te poti baza la greu. Poate ca Ruxandra Gheorghe a vrut sa verifice spusele cartilor, când a provocat-o sa participe la „Parteneri de week-end“ pe fosta sotie a lui Ovidiu Brânzan, actuala prezentatoare a emisiunii „Meseria - Vedeta“, Dana Razboiu. Relaxata, luminoasa, Dana povesteste despre placerile, dar si despre dificultatile meseriei de „vedeta care-si creste singura copilul“, precum si despre emisiunea la care lucreaza. Ii este dor de focul continuu al stirilor, dar este foarte implicata si in aceasta emisiune, care ii da ocazia de a intâlni oameni speciali si de a face o comparatie intre ce insemna sa fii vedeta inainte si ce inseamna acum. Are un program incarcat, dar incearca sa pastreze un echilibru si cu viata de familie, de aceea atunci când are putin timp iese in oras cu Victor. Dana spune rugaciunea de seara impreuna cu baietelul ei, care ii aminteste, daca uita cumva, ca a sarit peste ritualul lor zilnic. De altfel, mama si fiul sunt foarte uniti, iar micutul e in perioada când o imita in toate. Desi singura si neconsolata, teverista isi doreste ca Victoras sa aiba inca doi frati. Numele noastre ne influenteaza pe tot parcursul vietii. Prenumele Dana indica o persoana curajoasa, razboinica, puternica, dintr-o bucata, pe care te poti baza la greu. Poate ca Ruxandra Gheorghe a vrut sa verifice spusele cartilor, când a provocat-o sa participe la „Parteneri de week-end“ pe fosta sotie a lui Ovidiu Brânzan, actuala prezentatoare a emisiunii „Meseria - Vedeta“, Dana Razboiu. Relaxata, luminoasa, Dana povesteste despre placerile, dar si despre dificultatile meseriei de „vedeta care-si creste singura copilul“, precum si despre emisiunea la care lucreaza. Ii este dor de focul continuu al stirilor, dar este foarte imp