Ce satisfactie poate fi mai mare decât sa iei un ziar, o carte, sa le privesti si sa spui: la ele am muncit si eu!... Reporterul pleca pe teren. Dupa documentare, se intorcea in redactie si scria - de mâna! - materialul, care era preluat apoi de culegator, la masina de scris. Se faceau corecturile, seful de departament isi schita din pix macheta paginii. Materialele se trimiteau la tipografie - cel târziu spre ora prânzului. Existau si exceptii, e drept, atunci când vreo vizita a „tovarasului“ intârzia tiparul sau pentru alt eveniment extrem de important trebuia sa mai astepte cerneala. In sfârsit - tipografia, laboratorul unde hârtia prindea viata. Aici isi intra in rol linotipistul - cel care avea norma sa culeaga cam 70-80.000 de semne intr-o singura zi! Masina fermecata se numea linotip - o increngatura de mecanisme, care, asemeni unei masini de scris, dar ceva mai complexa, avea claviatura. Pe ea zburau degetele linotipistului, transcriind in matritele cu plumb cuvintele de pe hârtie. Se dadea un spalt - „printul“ de astazi - adica o prima tiparire a materialului. Din el, corectorul taia fara mila, iar ce ramânea intra pe mâna priceputa a zetarului care scotea ori introducea cu penseta in matrite literele de plumb. Inca un spalt, de data aceasta integral, pe care „capul limpede“ isi punea BT-ul („bun de tipar“), semnatura, data si ora. Ziarul intra, in cele din urma, la masina de tiparit. Acum 20-30 de ani... Tehnici care evolueaza... Pentru necunoscatori, intregul proces care se practica pâna acum câtiva ani pare complicat si de-a dreptul interminabil. Pentru Marin Leoveanu insa munca intr-o tipografie este la fel de usoara ca si... cititul ziarului. A fost intâi ucenic la „atelierul de pregatire a formei“. Urmând in paralel cursurile Liceului Poligrafic „Dimitrie Marinescu“, a trecut prin toate etapele, pâna la functia de maistru poligraf. A lucrat pe toate ti