Draga redactie a revistei "Formula As",
va trimit o scurta povestire pentru pagina "Din lumea necuvantatoarelor". Este o povestire dedicata cainelui meu, Petecut - un Spaniel tibetan de o frumusete rara -, care mi-a insotit copilaria si adolescenta si care a murit saptamana trecuta. Din pacate, eu nu am putut sa-mi iau ramas bun de la el si as dori sa o fac prin aceasta scurta depesa pe care v-o trimit. Sunt plecata de sapte ani din Romania, locuiesc in Germania, unde sunt conferentiar universitar in cadrul Facultatii de Medicina din Mainz. Cu toate acestea, cunosc revista dvs. foarte bine, mama si bunica mea fiind cititoare fidele, iar eu "rasfoindu-va" electronic foarte des. Apreciez foarte mult paginile dedicate satului, manastirilor si culturii de suflet romanesti, precum si sfaturile practice si pagina pentru prietenii nostri necuvantatori. Sunt sigura ca aduceti multa bucurie, speranta si ajutor in sufletele romanilor de acasa si de pretutindeni.
Dragul meu prieten,
Iti scriu aceasta scrisoare pentru a-mi lua ramas bun. Si desi despartirile sunt mai intotdeauna invaluite de o negura adanca de durere si deznadejde, in sufletul meu este acum liniste si lumina. Si cum ar putea sa fie altfel? In toti acesti ani in care am fost impreuna, ai adus inimii mele atata bucurie si iubire, si ai daruit clipelor atata caldura, incat acum, cand esti departe, amintirile nu lasa durerea si deznadejdea sa razbata. Stiu ca nu ai vrut sa ma vezi indurerata. Te-ai fi strans langa mine, ti-ai fi ridicat privirea blanda spre mine si, fara sa graiesti un cuvant, mi-ai fi alungat lacrimile din ochi. Iar intr-un tarziu - cand nimeni nu ar mai fi reusit - mi-ai fi readus zambetul.
Iti scriu aceasta scrisoare si pentru ca imi este tare dor de tine, dragul meu prieten. Este un dor aparte, un dor de copilarie si de adolescenta, de timpul pierdut in care m-am regas
