Pentru Bursa la termen din Sibiu, martie a fost cea mai prolifica luna din perspectiva lichiditatii, prin tranzactionarea a circa 360.000 contracte (la nivelul primului trimestru, totalul a trecut de 900.000 contracte), fiind depasit, totodata, si pragul de 3 milioane de contracte realizate in intreaga sa istorie.
"Piata futures sibiana si-a pastrat in martie capacitatea de a progresa, fapt vizibil prin rezultatele obtinute", a afirmat presedintele sau, Teodor Ancuta. "De la inceputul anului s-au inregistrat cresteri constante de la o luna la alta, ceea ce indreptateste Bursa sa isi reafirme, inca o data, importanta in cadrul pietei de capital".
Luna trecuta, preturile pe actiuni sau valute au evoluat in culoare care le-au permis investitorilor aplicarea unor palete largi de strategii, iar speculatorilor le-au oferit numeroase oportunitati.
Diferitele evenimente din piata de capital au facut ca preturile sa prezinte adesea caderi sau reveniri spectaculoase, in centrul atentiei aflandu-se derivatele pe SIF-uri, SNP sau RRC. "Din piata nu au lipsit nici cresterile agresive, nici scaderile masive ale cotatiilor, alimentate de diverse informatii contradictorii. Am avut o perioada in care cotatiile pareau a se afla intr-o permanenta incertitudine, iar volumele de tranzactionare au confirmat situatia respectiva", considera Mirabela Coos, de la Broker SA.
Preturile futures ale SIF-urilor, atat cu scadenta martie, cat si iunie, au avut de suferit cel mai mult de pe urma zvonurilor sau masurilor politice.
"SIF-urile au oferit sarea si piperul tranzactiilor futures", comenteaza Coos. "Zvonul potrivit caruia Erste Bank facuse o oferta de preluare a pachetelor BCR detinute de SIF-uri a produs o ascensiune brusca a preturilor, alimentand optimismul investitorilor. Marea surpriza urma sa vina insa a doua zi, cand, pe fondul votarii ordonantei privind