Radu Pavel Gheo, tanar scriitor si publicist preocupat de pacatele si virtutile limbii scrise si vorbite, isi dezvaluie dilemele: de ce, gata ori-cand sa injuram cu gura plina, avem mari retineri cand vine vorba sa scriem injuraturile sau cuvintele tabu? Radu Pavel Gheo, unul dintre cei mai cunoscuti tineri scriitori si publicisti de azi, autorul volumului de publicistica "Dex-ul si sexul" - din categoria mult blamata a literaturii "necuviincioase" - acuza fara perdea falsa pudoare a societatii care injura cu gura plina, dar se-nfioreaza la reproducerea scrisa a numitelor invective...
Scriitorul e de acord, in privinta justificarii evolutiei limbii, cu explicatia propusa si de Mircea Cartarescu: atat limba vorbita, cat si limba scrisa reflecta, vrei nu vrei, realitatea sociala intr-un moment istoric dat. Asta se intampla cu limba romana inainte de 1989, cand aveam limba artificiala, "de lemn" si limba vorbita in intimitatea ferita a grupusculelor reunite intru relaxarea si "eliberarea" de chingile sistemului, asta se intampla de dupa Revolutie incoace, cand jargoane de specialitate noi castiga teren - publicitate, marketing, brokeraj, IT, integrare europeana etc. - si asta se intampla cu orice limba in cadrul evolutiei de ansamblu a tarii care o "gazduieste".
ASA VORBA, ASA SCRIS. Drept contraargument adus pudibonzilor literati care acuza stricarea limbii de la Revolutie incoace, Radu Pavel Gheo ofera un exemplu graitor in acest sens. El propune astfel spre analiza gurilor rele un pasaj din "Amintirile din pribegie" ale istoricului Neagu Djuvara unde autorul rezuma impresiile reintalnirii in anii 1990 cu Romania, la aproape cincizeci de ani de la plecarea acestuia peste hotare. "Urcat intr-un tren, la clasa a doua, spune R. P. Gheo, istoricul Djuvara se trezeste in compartiment cu doi vlajgani plecati la pescuit si asculta inmarmurit dialogul lor car
