Lecce, ocupanta locului al 19-lea în Serie A, a produs sâmbătă seară o mare surpriză, reuşind să învingă pe teren propriu cu scorul de 1-0 (0-0) formaţia AC Milan, aflată pe locul secund, într-un meci din etapa a 32-a a campionatului italian. Unicul gol al meciului, disputat pe stadionul „Via del Mare” a fost marcat de ivorianul Konan în minutul 54, la capătul unei acţiuni de contraatac. Lecce a meritat victoria, obţinută în faţa unei echipe lente, obosită parcă după deplasarea de miercuri de la Lyon, unde a jucat prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor. După acest eşec al elevilor lui Carlo Ancelotti, s-a redeschis lupta pentru ocuparea locului al doilea în clasament, ultimul care asigură participarea directă în faza grupelor Ligii Campionilor, ediţia 2006-2007. Ocupanta poziţiei a treia, Inter Milano, a învins cu scorul de 3-0 (3-0), pe teren propriu, formaţia Messina, şi s-a apropiat la două puncte de Milan. Golurile formaţiei pregătită de Roberto Mancini au fost marcate de Santiago Solari (’15 şi ’27) şi Martins (foto) (’15). Lidera Juventus Torino, echipa la care evoluează şi Adrian Mutu, nu a reuşit decât o remiză, scor 0-0, pe terenul ultimei clasate, Treviso, dar cu toate acestea s-a distanţat la nouă puncte de Milan. Mutu a jucat tot meciul şi a fost unul dintre cei mai buni jucători ai oaspeţilor, fapt pentru care a fost notat cu şase de agenţia Tgcom, o notă la fel de mare primind doar Camoranesi. Lecce, ocupanta locului al 19-lea în Serie A, a produs sâmbătă seară o mare surpriză, reuşind să învingă pe teren propriu cu scorul de 1-0 (0-0) formaţia AC Milan, aflată pe locul secund, într-un meci din etapa a 32-a a campionatului italian. Unicul gol al meciului, disputat pe stadionul „Via del Mare” a fost marcat de ivorianul Konan în minutul 54, la capătul unei acţiuni de contraatac. Lecce a meritat victoria, obţinută în faţa unei echipe len