Ziare, reviste, romane de dragoste ori politiste, manuale, afise, coperta unui album celebru, bilete la loto, fise medicale, eticheta de pe sticla de suc - sunt „haine“ ale spatiului cotidian pe care cei mai multi nu le iau in seama. Urmaresc tensionati actiunea cartii ori aleg febril numerele câstigatoare. Putini sunt cei care cauta dincolo - in dâra de cerneala, pata de culoare, forma ei. In tipografie, cea care zamisleste lucruri fara de care astazi nu am mai putea trai. Argila, papirusul si pergamentul Tipografia a aparut din necesitatea reproducerii in mai multe exemplare a unui semn sau grup de semne cu ajutorul unei forme fixe. Inca de la inceputul celui de-al III-lea mileniu, inaintea erei noastre, in Asiria si Babilon, scrierea se practica prin saparea literelor cuneiforme pe placi de argila, care erau apoi uscate, arse si asezate in locuri special destinate si care s-au pastrat pâna in zilele noastre - un exemplu fiind biblioteca de la Ninive. Pentru a reproduce pe lutul moale un numar cât mai mare de copii ale aceluiasi text, asirienii au intrebuintat peceti ale caror semne erau in relief: printr-o simpla apasare a acestora se multiplica documentul pe fata tablitelor de argila. Acest tip de „tipografie“ era, de fapt, o perfectionare a pecetilor cilindrice folosite de sumerieni. Acestea constau dintr-un cilindru de piatra dura - jasp, agat, onix - pe care erau gravate diferite motive mitologice, numele posesorului sigiliului si al zeului sau protector. De-a lungul axei pecetii se introducea un bat, cu ajutorul caruia cilindrul era rostogolit pe materialul pe care se intentiona a fi imprimate desenele si inscriptiile. Egiptul antic, Elada si Roma au scris pe papirus - obtinut prin „baterea“ mai multor fâsii din tulpina unei plante acvatice - motiv pentru Pergam, oras rival, sa inventeze alt material pentru scris, pergamentul, pe care l-au confectionat din pi