la guvern", a afirmat Antonescu.Cei trei lideri ai PNL au lăsat să se înţeleagă că, cel mai târziu în vară, acordul cu PD în Alianţă se va rupe, urmând a se declanşa alegeri anticipate, la guvern", a afirmat Antonescu.Cei trei lideri ai PNL au lăsat să se înţeleagă că, cel mai târziu în vară, acordul cu PD în Alianţă se va rupe, urmând a se declanşa alegeri anticipate, lucru întărit şi de Mircea Ionescu-Quintus, decanul de vârstă şi preşedintele de onoare al PNL. Ludovic Orban a cerut să fie demascaţi toţi foştii colaboratori ai Securităţii, iar CNSAS să facă publice dosarul lui Traian Băsescu, al premierului Tăriceanu, "dacă acesta există", al tuturor membrilor guvernului, prefecţilor, subprefecţilor, pentru a se face lumină în acest caz. Viceprimarul Capitalei i-a îndemnat pe delegaţii la conferinţa de la Ploieşti să se pregătească la sfârşitul lunii iunie de campanie electorală, "deoarece vor fi obligaţi să participe la alegeri anticipate". Fostul preşedinte al PNL Prahova Dinu Patriciu a spus că, în momentul de faţă, obiectivul principal al liberalilor este acela de "a trece fostul FSN în opoziţie". La lucrările conferinţei de ieri au participat, în calitate de invitaţi, lideri locali ai PD, PC şi PRM, nefiind prezent în sală niciun social-democrat.
La Mureş, Alianţa D.A. mai are o săptămână de trăit
După judeţele Bihor şi Alba şi liberalii din Mureş au decis să rupă protocolul alianţei cu Partidul Democrat. Astfel, sâmbătă, Biroul Permanent Judeţean Mureş al PNL a hotărât să solicite public Consiliului Naţional de Conducere al Alianţei D.A. să ia măsuri împotriva conducerii PD Mureş, pentru nerespectarea protocolului alianţei. "Dăm termen o săptămână, iar sâmbăta viitoare vom convoca Delegaţia permanentă judeţeană şi, în funcţie de rezoluţia CNC-ului Alianţei, vom decide ruperea protocolului la nivel judeţean", a declarat Eugen Nicolăescu