ASA-I IN TEATRU Odata s-a intamplat ca Birlic sa aiba un "catindat" serios la numararea sutelor de hohote de ras din sala teatrului de revista. Miau, miau, miau...
Mi-au curs atatea lacrimi de ras cand am auzit povestea lui Aurel Storin (secretarul literar al Teatrului de revista "C. Tanase"), incat aveam nevoie de colacul de salvare. Era pericol de inec. Eu am scapat, dar dumneavoastra, cei care ne "cetiti", aveti mare grija. Pentru orice eventualitate, sa aveti pe cineva prin preajma.
STAPANA. "Teatrul de Revista «Constantin Tanase» a decis, la sfarsitul anilor â60, sa monteze, la Sala Savoy de pe Calea Victoriei, farsa «Birlic», scrisa de Arnold si Bach, memorabila mai degraba prin destinul actorului care o interpretase, decat prin ea insasi. Din distributie mai faceau parte, alaturi de Birlic, Petre Stefanescu-Goanga, Nicolae Gardescu, Nanci Birlic si cativa tineri actori de revista. Repetitiile le-a inceput Sica Alexandrescu dar, in urma unor mici neintelegeri - mai intotdeauna intre actorii mari, neintelegerile sunt mici - acestea au fost preluate si duse la capat de Birlic insusi. Era o vara torida care topea asfaltul sub pasi. Dar publicul - iubitor de comedie si de Birlic - umplea sala care, seara de seara, devenea un fel de baie de aburi. Rasul rezista, ca un metal nobil, si la temperaturile cele mai inalte. Intr-o seara, pe scena a aparut o pisica. Nu se stie de ce, nu se stie de unde... Statea cuminte pe un fotoliu - pisica de teatru - si asculta cu luare-aminte replicile celor doua actrite care - fericite ca se adreseaza unei sali arhipline - nici nu banuiau privilegiul de-a avea un spectator in plus. La un moment dat, stupoare! Zumzetul nedefinit al salii i-a atras atentia actritei care o interpreta pe stapana casei ca se intampla ceva neprevazut in piesa. Ea si-a rotit privirea in jurul camerei si a vazut pisica. Poate ca, dac-ar fi f
