În Australia, incidentele s-au ţinut lanţ. Calificările de sâmbătă, marcate de ploaie, vânt, denivelările pistei şi lipsa de experienţă a unor piloţi, i-au dat câştig de cauză lui În Australia, incidentele s-au ţinut lanţ. Calificările de sâmbătă, marcate de ploaie, vânt, denivelările pistei şi lipsa de experienţă a unor piloţi, i-au dat câştig de cauză lui Jenson Button. Britanicul şi-a trecut astfel în cont al treilea pole al carierei şi a vorbit din nou, cu speranţă, despre visul de a bifa prima victorie. Acesta a ţinut însă numai 3 tururi, atunci când Alonso a trecut în frunte. Jenson a pierdut apoi şi locul 2 în faţa lui Raikkonen, iar până la final a ajuns pe 5. Nici măcar cu această poziţie nu avea însă să se aleagă, pentru că motorul său a cedat în ultima combinaţie de viraje, iar maşina s-a oprit pe linia dreaptă, cu câţiva metri înaintea sosirii. În faţă, Alonso a sprintat imperturbabil către al doilea succes consecutiv, urmat fiind, la final, de Raikkonen şi Ralf Schumacher. Spectacolul avea însă să fie asigurat de zona următoare a ierarhiei. Haosul a început în turul de încălzire, când Montoya (McLaren) a derapat chiar înainte de a-şi lua locul pe grilă. A fost nevoie de încă un tur de pregătire, în care motorul lui Giancarlo Fisichella s-a oprit, forţându-l pe acesta să intre la boxe şi, la final, să se mulţumească doar cu locul 5. De aceste numeroase incidente au profitat, spre exemplu, Jacques Villeneuve, pornit de pe locul 19, canadianul terminând pe locul 6, dar şi Giancarlo Fisichella. Deşi a luat startul de pe linia boxelor, graţie performanţelor maşinii şi multitudinii de incidente, italianul avea să aducă echipei Renault patru puncte preţioase în disputa constructorilor.