Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Papagalii şi peştii, la concurenţă cu senzorii de la Ploştina

Publicat in Adevarul, luni 3 aprilie 2006 ·

în timp real, dar şi un alt proiect privind sesizarea producerii cutremurelor cu ajutorul animalelor."Avem ceva informaţii, însă trebuie să fim siguri că acestea se repetă. Dacă la fiecare în timp real, dar şi un alt proiect privind sesizarea producerii cutremurelor cu ajutorul animalelor.

"Avem ceva informaţii, însă trebuie să fim siguri că acestea se repetă. Dacă la fiecare săptămână am avea cutremure de peste 5 grade pe scara Richter, am şti exact cum se comportă peştii şi papagalii", susţine cercetătorul Constantin Ionescu. Din primele cercetări a rezultat faptul că peştii devin foarte agitaţi în cazul producerii unui cutremur de magnitudine mare - peste 5 grade pe scara Richter, iar papagalii nu se mai mişcă. "La cutremurul din octombrie 2005, peştii au sărit din apă, iar papagalii nu s-au mai mişcat absolut deloc", susţine cercetătorul Ionescu. Potrivit acestuia, datele adunate de institut în ceea ce priveşte comportamentul animalelor în caz de cutremur nu sunt, deocamdată, relevante.

Ne lipsesc senzorii de mare adâncime

Specialiştii din cadrul INFP susţin că lucrează şi la implementarea unui sistem ce studiază mişcările tectonice de mare adâncime şi care, de asemenea, ar putea avertiza în legătură cu producerea unui seism major. Pentru realizarea acestuia, la Ploştina mai este nevoie de implementarea unor noi senzori de mare adâncime. În prezent, la Staţia Seismică Ploştina, situată la aproximativ nouă kilometri de Staţia Vrâncioaia, sunt amplasaţi doi senzori de adâncime şi unul de suprafaţă care transmit, în timp real, informaţii legate de producerea unui seism puternic în zona Vrâncioaia. Datele sunt analizate de un computer al INFP cu 30 de minute înainte ca unda seismică să ajungă la Bucureşti, permiţând operatorilor de gaze, medicilor din sălile de operaţie, dar şi celor care sunt în lifturi să-şi ia măsuri de siguranţă.Siste

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 4 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum o ora
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 16 iulie, de la ora 15.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Florin Cîțu

Gandul acum 10 minute
„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 16 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitatul emisiunii este fostul premier Florin Cîțu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum o ora
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 4 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Olanda, Danemarca şi Suedia, pregătite să cumpere arme din SUA pentru Ucraina, conform planului lui Trump

HotNews acum o ora
Olanda, Danemarca şi Suedia au indicat că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpărarea de arme pentru Ucraina de către Europa, relatează marți agenția France Presse, preluată de Agerpres. Danemarca este „absolut pre

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 4 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 5 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

26°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

28°
mar.

20°/32°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

28°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°