Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criticul literar Gheorghe Grigurcu, sarbatorit la varsta de 70 de ani

Publicat in Romania Libera, marți 4 aprilie 2006 ·

Unul dintre cei mai activi scriitori si neconformisti critici literari contemporani, Gheorghe Grigurcu, implineste frumoasa varsta de 70 de ani in 16 aprilie. Se cuvine cu acest prilej, dat fiind ca il consideram si colaborator al ziarului nostru, sa-l omagiem printr-un modest medalion, amintindu-ne de vasta sa opera: 30 de titluri de critica, istorie literara si publicistica, precum si peste 21 de titluri de poezie. Iata acum si cateva dintre ele. Critica, istorie literara, publicistica: "Miron Pompiliu si Junimea" (1969); "Bacovia - un antisentimental" (1979); "Critici romani de azi" (1981); "Cum am devenit stalinist" (1997); "Amintiri din epoca de platina" (2000); "Din jurnalul lui Alceste" (2005); "La ce ora vine dentistul?" (2005) etc. Se observa si numai din aceasta sumara enuntare caracterul polemic al unor volume care au facut si fac sarea si piperul literaturii romane. In ceea ce priveste poezia, tin sa spun ca eram ziarist la Oradea in momentul in care lui Gheorghe Grigurcu i-a aparut primul volum, intitulat atat de frumos si original "Un trandafir invata matematica" (1968). Imi aduc bine aminte ce surpriza a constituit lucrarea pentru lumea intelectuala si mai ales scriitoriceasca, grupata in jurul revistei "Familia". Aceasta, pentru ca putini il considerau pe Grigurcu de atunci capabil de o atat de accentuata sensibilitate lirica si de o poezie ce se ridica deodata peste platitudinea literaturii de circumstanta a intunecatei epoci ceausiste, in inaltul cer al metaforei si fiorului artistic. Au urmat apoi suita de volume ulterioare, precum: "Trei nurori" (1969); "Raul incinerat" (1971) "Un izvoras bolboroseste inauntrul termometrului" (1969) etc., si pana la ultimul, aparut in 2005, "Fiindca", ceea ce a facut ca G. Grigurcu sa intre in mod natural si firesc si in galeria marilor poeti contemporani romani. Sa mai spunem ca scriitorul este absolvent al F

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum o ora
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Ilie Bolojan, întrebat dacă România ar trebui să ceară focoase nucleare, ca Polonia: Pentru fiecare ţară este importantă securitatea şi siguranţa ei / Ce avem în momentul de faţă, prezenţă militară, planuri de apărare NATO sunt suficiente

News.ro acum 25 minute
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a declarat, vineri, că pentru fiecare ţară este importantă securitatea şi siguranţa ei, dar consideră că România nu ar trebui să ceară în acest moment amplasarea de focoase nucleare. ”Ce avem în momentul de faţă

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 25 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Timiş: Poliţiştii au oprit un transport ilegal de arme/ Doi bărbaţi, prinşi în flagrant în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac / 3 arme letale, depistate, dar şi muniţie / 18 percheziţii în două judeţe - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Un transport de arme a fost oprit de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Timiş. Doi bărbaţi au fost prinşi în flagrant, în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac, judeţul Arad, când coletul cu arme şi muniţie a fost preluat

Ford Otosan Craiova începe livrarea primelor vehicule electrice fabricate în România

HotNews acum o ora
Producătorul auto Ford Otosan anunță vineri un moment important, fiindcă primele vehicule electrice produse în România pleacă spre clienții Ford din întreaga Europă. Compania produce la Craiova trei modele complet electrice: Puma Gen-E, E-Transit Co

Încă un independent şi-a depus candidatura la Biroul Electoral Central

News.ro acum o ora
Încă un candidat independent şi-a depus, vineri, candidatura pentru alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central urmează să analizeze documentele şi să anunţe decizia. ”Biroul Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României din anul 20

Bolojan deschide grădina și interiorul Palatului Cotroceni pentru vizitatori: E un semn de respect

Wall-Street.ro acum 41 minute
Începând cu a treia săptămână din luna martie, grădina și interiorul Palatului Cotroceni vor fi deschise vizitatorilor, a anunțat Bolojan. "La fiecare final de săptămână, de vineri până duminică, toată această suprafaţă, inclusiv interioarele, vor f

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum 4 ore
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Scandal între mai multe eleve de la un liceu din Câmpina, județul Prahova

Ziua Constanta acum 2 ore
De la o discuție în contradictoriu legate de vestimentație, cinci eleve ale unui liceu din municipiul Câmpina s-au luat la bătaie. ''Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpina au fost sesizați de către un profesor al unei unități de învățăm

Camera Deputaților alocă 7 milioane de lei pentru cazare în străinătate și bilete de avion

Adevarul acum 2 ore
Camera Deputaților intenționează să încheie un acord-cadru pentru achiziția de servicii de transport aerian internațional și cazare la hoteluri în afara țării, valoarea totală estimată a contractului ridicându-se la 7 milioane de lei.

Vremea

București
acum

20°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

19°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°