Cu putine zile inainte de alegerile legislative prevazute a se desfasura in cadrul a doua scrutinuri, cei 8,1 milioane de alegatori maghiari au parte, in prezent, de promisiuni electorale mai degraba vagi. Retorica politicienilor capata in schimb accente din ce in ce mai grave.
Principalele formatiuni politice, Partidul Socialist, de guvernamant (MSZP), respectiv opozitia conservatoare, FIDESZ, promit cam aceleasi lucruri: crearea de noi locuri de munca, reducerea imensului aparat de stat si a fiscalitatii, dar si un sprijin mai consistent oferit IMM-urilor.
Dat fiind ca sondajele indica un avans minim al socialistilor fata de conservatori, cele doua partide s-au orientat - ca de obicei si tot pe ultima suta de metri - spre cea mai importanta minoritate a tarii, cea a rromilor, de aproximativ 700.000 de suflete.
Pe cand liderul conservator Orban Viktor promite de zor imbunatatirea traiului acestora, secretarul de stat socialist pe problemele rromilor, Teleki Laszlo, reaminteste zilnic de miliardele de forinti cheltuiti de guvernul Gyurcsany pentru educatia sau locurile de munca disponibile acestei minoritati.
De la sfarsitul saptamanii trecute, manifestarile electorale cresc in amploare (peste 100.000 de simpatizanti prezenti de ambele parti), iar o data cu apropierera datei cruciale se amplifica si tonul agresiv al politicienilor. Lansat cu mare show mediatic ca "numarul doi" din cadrul FIDESZ, fostul ministru al sanatatii Mikola Istvan se dedica "esentei sufletului maghiar".
Potrivit lui Mikola, milioanele de unguri din strainatate ar trebui sa primeasca cetatenia maghiara pentru ca pe viitor FIDESZ sa "poata ramane la guvernare, cu ajutorul lor, vreo 20 de ani". Si retorica lui Orban a devenit mai dura prin constanta reiterarii "misiunii" nobile a conservatorilor fata de maghiarii de pretutindeni.
Tonul a fost adoptat