Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parcuri industriale funcţionează pe hârtie

Publicat in Adevarul, marți 4 aprilie 2006 ·

PHARE, altele, cu sprijin guvernamental şi finanţare UE, sunt moarte înainte de a se naşte."P latformele industriale sunt de două tipuri: parc industrial cu titlu care beneficiază de PHARE, altele, cu sprijin guvernamental şi finanţare UE, sunt moarte înainte de a se naşte.

"P latformele industriale sunt de două tipuri: parc industrial cu titlu care beneficiază de facilităţi fiscale şi parcuri industriale bazate pe granturi PHARE sau pe bază de decont de maximum 20 miliarde de lei vechi, dar nu mai mult de 30% din valoarea cheltuielilor", spune Vali Baciu, directorul Direcţiei pentru Zone Asistate din Ministerul Administraţiei şi Internelor - MAI. Unele dintre acestea nu reuşesc însă nici să-şi pună la punct infrastructura. Parcul Industrial Brăila, de exemplu, a primit 6,9 milioane de euro de la UE, dar nu a reuşit să finalizeze lucrările la termenul stabilit. Acum se află în ipostaza de a returna 3,9 milioane de euro, bani deja investiţi. "Parcul Industrial Alba a primit notificare din partea MAI fiindcă nu a mişcat nimic. Peste trei luni i s-ar putea retrage autorizaţia. Nici la cel din Galaţi nu s-a făcut nimic, activitatea oraşului mizând aproape exclusiv pe activitatea SIDEX", susţine oficialul MAI. În replică, Dumitru Nicolae, primarul Galaţiului, ne-a declarat scurt: "Lipsesc banii".

În vestul ţării, situaţia este radical diferită de cea din Brăila sau Galaţi. La Arad, firmele au început să-şi construiască sedii pe lângă parcul industrial, iar în Cluj sunt prezente multe firme italieneşti, austriece, nemţeşti şi finlandeze. Parcul Arad nu a primit facilităţi fiscale şi nici granturi PHARE. În schimb, cel din Cluj beneficiază de ajutor din partea UE de 8 milioane de euro şi de 2,5 milioane de euro din partea statului român. "Aceste oraşe sunt cu 600 km mai aproape de Occident. Vecinii lor sunt ungurii şi austriecii, nu Ucraina şi Moldova", explic

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum o ora
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 47 minute
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 7 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 3 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 4 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Sorin Grindeanu: „Programul Rabla trebuie RELUAT. Stimulează producția autohtonă de automobile”

Gandul acum o ora
Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD și președinte al Camerei Deputaților, a precizat marți seară, la Antena 1, că Programul Rabla trebuie reluat. „Azi (marți, 15 iulie-n.r.) am primit o informare legată de Programul Rabla. E de vreo 120 de mil

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum o ora
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 6 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Vremea

București
acum

25°
mie.

19°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

23°
mie.

19°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

24°
mie.

20°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°