O femeie a câştigat fotoliul de primar al comunei Periam din judeţul Timiş, în urma alegerilor de duminică. La Foeni, va fi organizat al doilea tur de scrutin, iar în comuna Sacu, din judeţul O femeie a câştigat fotoliul de primar al comunei Periam din judeţul Timiş, în urma alegerilor de duminică. La Foeni, va fi organizat al doilea tur de scrutin, iar în comuna Sacu, din judeţul Caraş-Severin, a câştigat candidatul Alianţei D.A. În localitatea cărăşeană Brebu Nou a fost ales un nou consiliu local.
Femeie primar, la Periam
Rodica Boancăş, candidatul Alianţei D.A., a câştigat funcţia de primar al comunei Periam, în urma scrutinului de duminică. Ea a obţinut 1.400 de voturi, din 2.240. Victoria sa în alegeri a fost clară, conform sondajelor locale, cu câteva săptămâni înainte de alegeri. Prezenţa la vot a localnicilor a fost slabă. Din cele peste 5.000 de persoane cu drept de vot s-au prezentat la urne doar jumătate.
Turul al doilea, la Foeni
Nici în Foeni, oamenii nu s-au înghesuit să-şi exprime dreptul de vot. Din cele aproape 1.500 de persoane cu drept de vot, s-au prezentat puţin peste jumătate. Oamenii au fost nemulţumiţi de ajutorul acordat de autorităţi după inundaţiile de anul trecut şi au considerat că ignorarea alegerilor este o modalitate de a protesta. În turul al doilea se vor confrunta Miomir Cismaş, candidatul Alianţei D.A., care a obţinut 275 de voturi, şi ştefan Maszaroş, candidatul UDMR, la 75 de voturi distanţă.
Candidatul D.A., preferat la Sacu
În localitatea cărăşeană Sacu, Nicolae Daminescu, candidatul Alianţei D.A., a câştigat scaunul de primar, cu 498 de voturi, la mare distanţă de al doilea clasat, candidatul PSD, care a avut doar 149 de voturi. Tot duminică, la Brebu Nou (Caraş-Severin) a fost ales consiliul local. În urma voturilor, Forumul Democrat al Germanilor a obţinut patru loc