Marţi seara, cei 150 de spectatori care au onorat invitaţia clarinetistului de doar 16 ani Dorinel Puia şi a profesorului său, pianistul Albert Eugen şi au participat la Concertul Cameral de la mare a Palatului Culturii, au avut parte de o seară magică. Dorinel Puia este elev în clasa a IX a Liceului de Artă Târgu Mureş, avându-l profesor de clarinet pe Călin Călugăru. Deşi Dorinel studiază muzica doar din clasa a V-a, a participat până acum la foarte multe concursuri interne şi internaţionale unde a adunat laurii supremi. Are peste 40 de apariţii pe scenă, fiind acompaniat de filarmonici de renume din ţară, printre care Orchestra Naţională Radio.
Albert Eugen – Toni este profesor de pian la Liceul de Artă şi colaborator al Fiolarmonicii Târgu Mureş. În 2002 a înfiinţat trupa de Café Concert "Tony's Band", trupă care este din ce în ce mai cunoscută, iar ca solist a participat la numeroase turnee în ţări europene, printre care Franţa, Austria, Elveţia, Danemarca, Belgia, Germania.
Marţi seara, profesor şi elev, pian şi clarinet, au format o echipă excelentă, prestaţia lor artistică fiind aplaudată la scenă deschisă de toţi cei prezenţi în sală. După seriozitatea şi profesionalismul desăvârşit din timpul spectacolului, muzica aleasă de cei doi pentru a onora biss-urile asurzitoare, s-a concretizat într-o pledoarie pentru jazz şi folk-rock. Dovada aplecării totale spre valorile muzicale internaţionale, spre anihilarea graniţelor dintre genurile atent catalogate. Atunci când eşti dăruit, orice gen muzical poate fi abordat fără teamă. Dorinel Puia, un copil care promite, dar pe c are trebuie să găsim resurse în noi să îl susţinem şi Albert Eugen, artistul consacrat. O reuşită.
Eugenia KISS
Marţi seara, cei 150 de spectatori care au onorat invitaţia clarinetistului de doar 16 ani Dorinel Puia şi a profesorului său, pianistul Albert Eugen şi au pa