Rodica Zafiu, profesor la Facultatea de Litere din Bucuresti, crede, ase-meni altor lingvisti, ca limba nu "se strica", ci e intr-o permanenta mo-dificare. Ea spune ca nu a agreat solutia "niciun, nicio". Exista viziuni care infrumuseteaza lucrurile, oameni care cred ca intr-o anumita perioada limba era perfecta. Rodica Zafiu, profesor la Facultatea de Litere din Bucuresti, crede, asemeni altor lingvisti, ca limba nu "se strica", ci e intr-o permanenta modificare.

Jurnalul National: Cat de repede s-a eliberat limba de vechile clisee? Rodica Zafiu: Limba s-a eliberat foarte rapid; a fost un fel de explozie, mai ales in presa. De fapt, situatia de dinainte era in mod clar una artificiala: discursul public era separat de discursul privat; in presa nu patrundeau decat anumite teme, anumite formulari; exista o cenzura foarte rigida si lumea nu putea sa-si manifeste creativitatea de limbaj decat in familie, intre prieteni, acolo unde limbajul ramasese absolut spontan, normal si inventiv. Dupa ’90, oamenii au avut posibilitatea extraordinara de a-si manifesta inventivitatea si in public. Acum, lucrurile s-au mai banalizat, s-au mai normalizat, dar in ’90 am putut asista la o productivitate lingvistica extraordinara.

Dati-ne cateva exemple! Ar fi in primul rand cuvintele create pe un tipar dat. De pilda, tipice pentru vocabularul jurnalistic au fost formele in "-iada" (un sufix sau pseudo-sufix care evoca ironic epopeea): "mineriada", "golaniada", "mitocaniada". Prin ’90 au aparut "aurolac", "aplaudac", forme glumete care s-au si impus. Din pacate, noi nu avem ceea ce in alte tari functioneaza foarte bine din punct de vedere editorial: variante actualizate anual ale marilor dictionare sau macar mai multe glosare de cuvinte recente. Acestea nu trebuie sa fie definitive, dar e util sa consemneze noile creatii. O manifestare de creativitate se vede si