Lotul naţional de judo a participat recent, cu cinci dintre cei mai reprezentativi, la o etapă de Cupă Mondială, la Boras, în Suedia. Antrenorul Vasile Blendica (şi antrenor al CS Dinamo Braşov), la revenire, ne-a declarat: „În Suedia am participat cu cinci judocani, de la cele două cluburi Dinamo, Braşov şi Bucureşti. La Boras, sportivii noştri s-au comportat remarcabil şi au primit din nou, nu numai aprecierea publicului, dar şi a specialiştilor. Sportivii pe care-i pregătesc, reuşesc să se impună în faţa unor medaliaţi europeni, mondiali şi olimpici. Claudiu Baştea l-a învins pe vicecampionul olimpic, rusul Makarov, iar Costel Dănculea, pe lituanianul Zelonijs, multimedaliat la europene şi mondiale. Joi, vom pleca la Moscova, la unul dintre cele mai mari turnee, «Super Cupa Mondială», cu aceiaşi cinci sportivi cu care am fost în Suedia. Aici vom întâlni toată crema judoului mondial, din Japonia, Coreea, Brazilia, Cuba şi de pe continentul european. După încheierea turneului, vom rămâne până pe 19 aprilie într-un stagiu de pregătire, cu toţi participanţii la turneu”.
Rezultatele obţinute la Boras (Suedia):
Categoria 66 kg: Costel Dănculea (Bucureşti) locul I
Categoria 100 kg: Daniel Brata (Braşov) locul III
Categoria 73 kg: Claudiu Baştea (Braşov) locul V
Bogdan Bărbulescu şi Marius Bucşe nu s-au clasat în fazele superioare. Lotul naţional de judo a participat recent, cu cinci dintre cei mai reprezentativi, la o etapă de Cupă Mondială, la Boras, în Suedia. Antrenorul Vasile Blendica (şi antrenor al CS Dinamo Braşov), la revenire, ne-a declarat: „În Suedia am participat cu cinci judocani, de la cele două cluburi Dinamo, Braşov şi Bucureşti. La Boras, sportivii noştri s-au comportat remarcabil şi au primit din nou, nu numai aprecierea publicului, dar şi a specialiştilor. Sportivii pe care-i pregătesc, reuşesc să se impună în faţa unor me